Sare-n ochi
În curând, partidele vor ieși cu arcanul la căutat candidați compatibili și fără probleme penale. La cum lucrează ANI și DNA în ultima vreme, mai mult de jumătate dintre parlamentarii actuali vor fi nevoiți să se retragă în anul 2016, ori la „loc cu răcoare”, ori pe la casele lor în arest la domiciliu, sau pur și simplu vor face un pas în spate, speriați de perspectiva oferită de prim-planul scenei politice. Nici meseriile de primar sau președinte de consiliu județean nu vor mai fi foarte atractive. Nu știu câți edili vor fi fericiți să trăiască din salariu de primar, sau cine va fi dispus să bage sute de mii de lei în campania electorală ca să trăiască patru ani din salariul de președinte de consiliu județean. După 25 de ani se pare că România a atins momentul critic din punct de vedere al corupției. Ori se normalizează relațiile sociale și clasa politică, ori dispărem ca țară civilizată. Apartenența la NATO și la Uniunea Europeană nu ne prea dă de ales. Vrem sau nu vrem, trebuie să devenim un stat de drept, cu o democrație funcțională. În câțiva ani, România baronilor ar putea fi înlocuită cu România legii. Corupția este destul de ușor de învins dacă există voință politică pentru această luptă, mai ales că s-a format o echipă de profesioniști în justiție, din ghearele cărora scapă tot mai puțini corupți. DNA a ajuns ca Moș Crăciun, vede toți copii răi și știe toate prostiile pe care aceştia le fac.
Problema mai greu de rezolvat nu este însă legată de corupție și corupți, ci de mentalitatea muncitorului român și raportarea omului de rând față de muncă. Cu sau fără corupți economia românească rămâne una neperformantă. Învățământul produce pe bandă rulantă șomeri cu diplomă, iar cursurile de recalificare, de multe ori realizate cu fonduri europene, nu-și arată utilitatea decât pentru organizatorii care bagă în buzunare bani frumoși. Investitorii care încearcă să deschidă unități de producție în județul Hunedoara se lovesc de aceeași mare problemă: lipsa de forță de muncă. Recent, un om de afaceri străin a fost nevoit să-și relocheze investiția pentru că în municipiul Hunedoara și în împrejurimi nu a găsit strungari calificați, pe care să-i angajeze. Mentalitatea meseriașilor care lucrau la negru pe lângă atribuțiile de serviciu la firmele de stat, a rămas tot una de ciubucari, ceea ce nu este acceptabil la o firmă privată. De multe ori, în Călan sau Hunedoara oamenii preferă să trăiască din mici ciupeli și furtișaguri de fier vechi decât să se angajeze la câte o firmă unde trebuie să respecte un program și să muncească pentru salariul, mic sau mare pe care îl primesc. De multe ori salariile sunt de mizerie, dar nici munca prestată pentru ele nu se ridică peste valoarea retribuției. În România, productivitatea muncii, este un termen rămas undeva în lozincile comuniste, când de fapt ar trebui să fie principalul indicator economic pe baza căruia să se calculeze veniturile angajaților și profitul patronilor.
Îmbinând cele două lumi paralele care coexistă în România, lumea politicienilor și cea a oamenilor de rând, observăm că problema principală care ne ține la coada Europei este lipsa de eficiență. Avem o clasă politică ineficientă, formată din oameni disperați să se căpătuiască cât mai repede în urma unor mandate de parlamentari sau edili. O clasă politică formată în majoritate din oameni care nu știu nimic. Oameni care în afara Parlamentului, primăriei sau consiliului județean sunt niște nulități. Muritori de foame cu mult noroc în viață. De partea cealaltă avem electoratul lor. Tot muritori de foame, tot fără să știe să facă nimic, dar cu mai puțin noroc în viață. Între cele două pături sociale se zbat puțini investitori, cu averi construite cinstit, profesioniști care se vând pe salarii decente firmelor multinaționale și oameni cinstiți care încearcă să-și câștige, onest, pâinea. Doar că acest strat social subțire este captiv între violența disperată a „norocoșilor” și ignoranța stearpă a celor fără de „noroc”.
