glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Sare-n ochi

CNA i-a tăiat “maul” lui Dan Diaconescu şi i-a mai înjumătăţit o dată perioada licenţei de emisie a “Televiziunii Poporului”. Adevărul este că Diaconescu a cam sărit peste lege, începând campania electorală pe OTV în condiţiile în care oficial “gongul” alegerilor va fi bătut abia în 10 mai. Conform deciziei CNA, poporul va mai avea televiziune doar până în patru iulie. Asta dacă Diaconescu se astâmpără şi nu va mai face campanie electorală. Dacă, aşa cum îl ştim, se va încăpăţâna să facă pe martirul şi va încălca în continuare legea, probabil că alegerile locale îl vor prinde pe “mogulaşul din Caracal” fără postul său TV preferat. Zappând printre posturile locale de televiziune, constatăm că nu doar OTV a început campania electorală. Programe electorale, candidaţi lansaţi în luptă şi politicieni care vor cere votul electoratului, în mână cu coasa, sapa sau grebla, se perindă pe micile ecrane. Culoarea lor este asortată cu cea a patronilor posturilor locale de televiziune. CNA nu vede, sau se face că nu vede ce se întâmplă pe plan local, unde candidaţii sunt evident într-o campanie electorală cu start furat. Lansările grandioase de candidaţi, promovate în presa scrisă şi pe micile ecrane sunt invizibile pentru autorităţile care ar trebui să monitorizeze respectarea legii electorale. Ce altceva este anunţarea unei candidaturi şi prezentarea unui program electoral, dacă nu campanie electorală? Ilegală, atâta timp cât oficial campania începe cu o lună înainte de alegeri. Cu toate astea, primari în funcţie sau aspiranţi la fotoliul de edil şef vorbesc despre planurile lor de viitor în talkshowuri în care moderatorul are un singur rol: să le ridice “mingea la fileu” în emisiuni evident publicitare. Nu este o noutate că în România legea este făcută să fie încălcată, iar legea electorală cu atât mai mult. Toate partidele, toţi liderii politici şi toţi candidaţii, fără deosebire de culoarea politică, se declară luptători împotriva corupţiei şi a ilegalităţilor. Cu toate astea nu se sfiesc să încalce legea electorală arborând afişe din care zâmbesc electoral sau prezentându-şi programele în spaţii cumpărate în presa scrisă sau la televiziuni. În lipsa unor politicieni credibili, a unor programe reale şi orientate spre oameni, politicienii au nevoie de minciuni, ca să câştige încrederea unui electorat din ce în ce mai zăpăcit. După principiul “orice minciună repetată la infinit va fi percepută ca adevăr” politicienii încearcă să câştige cât mai mult timp pentru a-şi repeta “aburelile”. O lună nu le este de ajuns şi atunci fură startul încălcând legea electorală sub nasul autorităţilor statului. Dar…”Statul sunt eu!”

Back to top button