Sare-n ochi
Sună ciudat, dar eu aleg să-i aplaud pe votanții din Teleorman – pe cei din Sud, în general. Și chiar dacă-mi mușc limba, musai să recunosc: în timp ce mulți ardeleni au stat acasă, în Sudul și Estul României cabinele de vot au fost pline. Să ne înțelegem. Onest. Îmi place sau nu cu cine au votat, îmi plac sau nu motivele pentru care au ieșit la urne, „sudiștii” ne-au dat o lecție: aceea că democrația înseamnă participare și nu discuții despre democrație. Da, poate că mulți au sub zece clase – așa arată sondajele vot per candidat -, da, poate că unii au primit un kil de făină și un litru de ulei, da, ei votează cu unul, noi cu altul; dar nouă, ardelenilor, ce ne-a lipsit ca să ne urnim pân' la secția de votare? Democrația costă puțin – ceea ce te îngroapă e factura pe care o primești când ți se rupe de democrație. Adevărul trebuie spus. De două decenii ne lăudăm în Ardeal că nu votăm cu urmașii comuniștilor, însă votul nostru contează din ce în ce mai puțin pentru că din ce în ce mai puțini mergem la urne. Suntem cea mai bogată regiune a României și totuși comoditatea ne face să nu putem da tonul. În loc să fim noi locomotiva spre Occident, comentăm în fața televizorului, cu uimiri înciudate, că mereu județele din Sud și Est au cea mai bună prezență la vot. Și apoi ne e frică să nu ne vândă la ruși.
Or, revin. Democrația nu stă pe raft și nici nu e un fel de pensie garantată. Nu contează nimic, atâta vreme cât tu stai acasă. Nu contează cum vrei să fie țara ta. Știu că unii se vor enerva că scriu asta – dar, cu toate voturile lor, cu toate bancurile despre morții care merg la vot, cei din Sud arată că le pasă. Cu manele, fără manele, faptul că acolo lumea votează e mai important decât suduielile noastre, ale ardelenilor. Nu mă interesează pe cine preferi, ci să alegi: înseamnă enorm, îi arăți ăluia pe care pui ștampila că peste patru sau cinci ani îl vei putea evalua. Îl obligi, atâta cât se poate la noi, să țină seama că alegerile astea nu-s o lehamite, ci dorința ta de a exista România într-un fel sau altul. Știu, cel mai comod ar fi să se dea o lege prin care democrația e garantată și nu mai trebuie să te lupți pentru ea – dar niciunde în lume nu e așa. Știu, uneori mai zicem că toți sunt hoți și că mergem din rău în mai rău – dar dacă mâine ți-ar intra un hoț în casă, eu nu cred că ai sta cu mâinile-n sân. Râdem uneori de baronii lor sau îi suduim – dar mai mult de jumătate dintre ardeleni, ca niște baroni, stau în ziua votului. L-am așteptat pe Prințul Charles să ne vorbească despre Transilvania – și-am redescoperit, mândri, satele bunicilor. Au venit nemții să facă fabrici pe la noi – și atunci am zis „no, hai, să merem la lucru”. Suntem vedete la Hollywood de câte ori pun nevestele noastre usturoiul în beci și ne lăudăm la prietenii din Iași cât de aproape de Vest ne sunt geografia, istoria și cultura – o-ntreagă Europă a venit și ne-a pus câte ceva în straiță.
Şi totuși: noi pentru noi putea-vom alege ceva?
