Sare-n ochi
Astăzi am văzut un acvariu cu şobolani. În loc de peşti, prin bolul de sticlă înotau rozătoare scârboase, cu blana udă, coada subţire şi incisivii la vedere. Prezenţa apei îi încurca foarte tare, pentru că nu puteau să se ascundă. Nu aveau niciun cotlon în care să se refugieze. Transparenţa acvariului şi a apei curate îi deranja evident. Dar nu umezeala şi lipsa terenului tare de sub picioare, ci faptul că lumea putea să-i privească. Şobolanilor nu le place să fie priviţi, analizaţi, evaluaţi sau judecaţi. Ei sunt animalele întunericului şi ale tenebrelor. Nu vreau să fac o teorie a şobolanilor, dar declaraţia de ieri a preşedintelui Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, mi-a amintit de scârboasele rozătoare şi nevoia lor de a trăi departe de ochii şi urechile lumii. Statul poliţienesc pe care-l invocă Frunzăverde îi deranjează pe toţi cei care au ceva de ascuns. Interceptarea telefoanelor, în mod evident, trebuie făcută conform legii. Dar ca cetăţean, plătitor de taxe şi impozite, trebuie să recunosc că mă simt mai în siguranţă când ştiu că marii infractori sunt supravegheaţi îndeaproape de oamenii legii. Fie chiar şi prin ascultarea telefoanelor. Dacă statul poliţienesc înseamnă un stat în care se aplică legea fără discriminare, un stat în care marile tunuri date banului public sunt descoperite şi sancţionate, atunci cred că nu e rău să trăim într-un stat poliţienesc. Dar ceea ce se întâmplă în România de puţină vreme începe să semene, din contră, cu un stat de drept.
Totuşi, consider că statul român este încă unul slab. Pentru că are instituţii slabe. Impresia statului poliţienesc şi obsesia telefoanelor ascultate ar putea să-şi aibă originea în incompetenţa unor organe judiciare, care nu sunt în stare să producă alte probe decât banalele interceptări telefonice. Spun că este posibil, pentru că nu am avut ocazia să studiez un dosar de mare corupţie, singurele informaţiii pe care le primim despre probele pe baza cărora se face arestarea rezultând din declaraţiile, evident subiective, ale avocaţilor apărării. În România, organele de control “căpuşează” în general instituţiile la care sunt angajate să supravegheze respectarea legii. Extrem de multe procese verbale de contravenţie sunt anulate în urma contestării, sau pentru că sunt prost întocmite, sau pentru că amenda nu este justificată. Asta arată slăbiciunea unui stat, ai cărui funcţionari nu sunt în stare să-şi asume competenţele primite conform legii. Dar statul este slab şi din cauza criteriilor de promovare a cadrelor şi de numire a şefilor. Criterii exclusiv politice, directorii fiind în mare parte foştii lipitori de afişe sau oameni sugeraţi de sponsorii partidelor aflate la putere. Toate numirile, toate promovările, toate “sforile” se trag departe de ochii lumii, în tenebrele lumii politice, acolo unde şobolanii zburdă în voie, departe de ochii indiscreţi ai oamenilor.
