Sare-n ochi
A ruginit frunza din vii şi rândunelele au plecat… Este se pare ultimul şlagăr care se cântă în Modrogan. Mişcările politice din interiorul PDL erau de aşteptat. Ciolanul a scăzut atât de mult încât a ajuns cât un copan de pui subnutrit, iar câinii flămânzi au ajuns să se sfâşie între ei. Cum criza economică nu permite mărirea ciolanului, rărirea câinilor apare ca un fenomen natural. Pe scurt, ceea ce se întâmplă în PDL este de fapt un început de asanare şi normalizare a vieţii politice şi economice. Timp de 22 de ani, parlamentarii, indiferent de culoarea lor politică, au învăţat că atunci când sunt la putere, beneficiază de bani aduşi în teritoriu pe diferite amendamente. Asta înseamnă o rotunjire substanţială a veniturilor personale, pentru că puţini sunt aleşii puterii care nu-şi trag din respectivii bani un “binemeritat” parandărăt. “Afacerea” cu sumele alocate prin amendamente a fost aplicată cu succes din ’90 până în prezent de toate partidele perindate la putere. Acum nu se mai poate. Bugetul României este prea sărac ca să poată susţine renovări de biserici, de cămine culturale sau şcoli, nu pe baza unor proiecte coerente ci a unor mofturi de parlamentar care condiţionează votul pentru buget cu alocarea acestor sume. Premierul Mihai Răzvan Ungureanu şi-a luat în serios statutul de independent şi aplică măsurile economice fără a le amesteca cu politicul. De fapt, România nici nu are altă şansă. De fapt Ungureanu are de ales între continuarea investiţiilor în infrastructură, sustenabilitatea pensiilor sau măsuri economice pentru susţinerea mediului de afaceri şi renovarea bisericii din Cuca Măcăii. Liderii PDL apreciază, însă, gesturile premierului raportându-se la repere politice. Pentru ei renovarea bisericii din Cuca Măcăii înseamnă pe de o parte voturile electoratului din localitatea respectivă şi pe de altă parte o sursă de venituri pentru campania electorală. În judeţul Caraş-Severin, preşedintele Consiliului Judeţean, Sorin Frunzăverde, “păstoreşte” 42 de primari nemulţumiţi că nu vor primi bani de la guvern în prag de campanie electorală. Presiunea edililor şi zvonurile despre implicarea lui Frunzăverde în câteva scandaluri cu iz penal au dus la gestul extrem al unuia dintre cei mai vechi lideri ai PDL.
Nici alţi lideri ai PDL nu sunt mulţumiţi de normalizarea vieţii sociale şi politice din România. Faptul că justiţia a început să lucreze independent îi îngrijorează în mod real pe mulţi funcţionari (mai înalţi sau mai mărunţi) şi pe mulţi aleşi, de la primari, la preşedinţi de consilii judeţene şi parlamentari. Arestarea deputatului PDL Mihai Boldea şi acuzaţiile fără menajamente care i-au fost aduse secretarului general, Ioan Oltean, demonstrează că PDL nu este dispus să-şi apere corupţii. Multă lume este speriată de această atitudine a politicului faţă de lege în condiţiile în care de 22 de ani am asistat la protejare perfectă a marilor corupţi. În aceste condiţii, este de aşteptat ca sezonul marilor migraţii să fie abia la început.





