Sare-n ochi.
Noapte. Sulina, marginea ţării. În dreapta, Dunărea sau ceva braţ al ei. În stânga, ospătăriţa cu buci ca obrajii de îngeri. Pe masă beri. O fată grasă cântă folk. Seară faină, terasă-corabie beată. Lângă terasă, pescari. Bere Zipfer.
Fata asta cântă aşa de fain că-mi vine să-mi bag picioarele-n ea televiziune şi-n el ziar – ar trebui să fac de fapt ceea ce cred: Transilvania. Am mai făcut. Un vis în care am pierdut zile şi am câştigat prieteni. Transilvania mea e o beţie pe care n-am curajul s-o duc până la capăt.
În jurul fetei grase roiesc masculi. Unul dintre ei cântă cu voce de tenor, alţii scot iPad-uri să se vadă la ştiri. Patronul e mulţumit, lumea comandă bere. Trec bărci cu lumini roşii, ăia se cred într-o Veneţie.
E două. Nicio lună nu se vede. Fata cântă şi cred că ne iubeşte un pic. Eu stau şi beau doar pentru că ea-i acolo şi cântă muzici cu versuri faine. Uneori fata ridică ochii către patron, cred că i-e foame. Patronul îi face semn să cânte mai departe. Lumea comandă bere. Zipfer, zece lei la zero treiş'trei. Fata cântă. Îi caut privirea ca şi cum ne-am şti de mai demult.
Când cântă folk, ţara mea e o ţară frumoasă. Lume deşteaptă, platouri cu ştiuci şi legume. Io scriu la laptop şi-mi promit că n-o să citesc textul înainte. Am zis că scriu editoriale şi în concediu. De fapt, e o şmecherie: am privatizat spaţiul ăsta din pagina doi. Am făcut o ţară mai mică, Republica Federală Ghermană. Aici mă fac prieten cu lumea din jur – cu vodafone-ul lu' Miha.
Cred că mă-mbăt. Nu tare, dar îndestul. Încă nu i-am prins privirea fetei grase. Nevastă-mea doarme, copiii la fel. Cumnatu-meu îmi dă sms că la şase musai mergem la jogging. Încă o bere. Aproape că m-aş da la fata grasă. Dar ei îi e foame.
Românii sunt bogaţi. Unul povesteşte despre Transalpina. Altul a fost la Letea şi lipoveanca de-acolo i-a făcut ciorbă cu apă din Dunăre. Românii sunt din ce în ce mai puţini şi poate de aceea-s şi fericiţi. Singuri.
Ospătăriţa mă priveşte cu ochi de ştiucă.
– Da, înc-o sticlă – tot la zero treiş'trei.
– Ceva de mâncare?
– Vrei să fii nevasta mea? Mai adu o bere.
Fata grasă cântă cu spatele la Dunăre. Ce simte o fată grasă care cântă versuri aşa faine?
Francezul de lângă mine e beat pulbere. Zice că România nu i-ar putea fi niciodată nevastă, dar mereu amantă. Io cred că dacă mai bea o bere, începe să plângă. De pe canale ies oameni mici: vreţi icre-icre? Francezu-i un idiot, fata grasă priveşte spre noi şi râde şi cântă.
Şi dacă România e un neatins stufăriş? Şi dacă nu există Europa? Lumea începe de la marginea lumii?
Adevăratele fluvii sunt la zero treiş'trei.
