Sare-n ochi.
Statele Unite ale Americii sunt recunoscute ca fiind cea mai puternică țară din lume la ora actuală. Există multe controverse pe această temă, dar incontestabil SUA reprezintă pentru mulți dintre oamenii planetei un vis. De la bunicii noștri care i-au așteptat zadarnic pe americani – și au venit rușii în locul lor – până la mexicanii care își riscă viața să treacă clandestin una dintre cele mai bine securizate frontiere din lume, toți visează frumos la o țară al cărei simbol este Statuia Libertății. America dă senzația de libertate absolută, este o altă lume, nu știu dacă mai bună sau mai rea, dar cu certitudine altceva față de tot ce știm despre oameni și popoare în Europa. Prima senzație a unui român cu pretenții de cetățean european când ajunge în SUA este că pe pământ trăim mult prea mulți oameni. Că nu mai durează mult și ne vom sufoca prin suprapopulare. Pentru că Statele Unite au devenit un Babilon al mileniului trei, unde toate neamurile pământului construiesc un turn mare cât o țară.
Pentru America este foarte simplu să controleze lumea, pentru că are toată lumea acolo, între granițele ei. În orice oraș american, din New York până în cea mai mică localitate, trăiesc într-o comuniune perfectă albi, negri, indieni, latino-americani, asiatici, toți conștienți de apartenența la o uriașă comunitate, comunitatea cetățenilor americani, cetățeni ai unei super puteri mondiale. Succesul Americii stă în unitatea prin diversitate. Oameni care în Europa ușor ar putea fi catalogați „auslanderi”, în SUA sunt parte a poporului american. După al Doilea Război Mondial, conducătorii SUA au conștientizat uriașa putere a oamenilor care au conștiința apartenenței la un popor. Indiferent de apartenența etnică, de religia sau culoarea pielii, americanii își pun toate energiile în slujba țării în care trăiesc. Multiculturalitatea și în special libertatea religioasă este motorul care îi mișcă pe americani și a transformat țara lor într-o super putere mondială.
În cealaltă parte a lumii, la începutul mileniului trei, România se transformă încet într-o țară fundamentalist ortodoxă, cu tendințe accentuate de xenofobie și rasism. Chiar dacă oficial România este un stat laic, manifestările tot mai arogante ale Bisericii Ortodoxe și relația tot mai servilă a statului față de aceasta transformă, discriminează celelalte culte religioase și implicit duce la îndoctrinarea dogmatică a societății. Obligativitatea orelor de religie făcute ca o „propagandă” ortodoxă și nu pe baza unor cursuri ecumenice de istorie a religiilor îndoctrinează tânăra generație, răpind practic acesteia dreptul de a gândi și a simți liber în relația cu divinitatea. De aici până la „căpăstrul” pus tinerelor generații și marginalizarea tuturor celor care nu aparțin comunității ortodoxe este un singur pas. Un pas care în loc să nască relații interumane constructive va duce la intoleranță și dezbinare. Exact pe dos față de ceea ce se întâmplă în America.
Nici relațiile cu minoritățile etnice sau culturale nu sunt bazate pe toleranță sau măcar acceptare. Manifestările violente ale unei fracțiuni a populației, susținute de aceeași Biserică Ortodoxă, față de manifestările, acceptate în lumea civilizată, ale homosexualilor demonstrează că mult clamata toleranță a poporului român este de fapt doar o vorbă în vânt aruncată să ascundă gunoiul sub preș.
Superioritatea culturală și economică a Transilvaniei (în sens larg) față de restul României a constat tocmai în acele valori care dau putere Statelor Unite. Ecumenismul și conștiința tuturor etniilor că fac parte dintr-o singură comunitate. Românii, maghiarii, sașii, șvabii, sârbi, ucrainenii, slovacii, evreii din Transilvania formau înainte de 1918 comunitatea transilvană, care își canaliza toate energiile pentru binele ei și implicit a regiunii în care viețuia. Ortodocșii, catolicii, greco-catolicii, reformații, credincioșii de rit mozaic, neo-protestanții erau deopotrivă încurajați în religia lor, iar bisericile, fără să-și aroge nici una titlul de „biserică națională”, gestionau după puteri atât relația cu divinitatea, cât și viața social-culturală. Să nu uităm doar contribuția esențială a Bisericii Greco Catolice în Școala Ardeleană și în promovarea valorilor românești și a moștenirii latine.
