Sare-n ochi
Nici nu s-a uscat cerneala pe demisiile miniştrilor liberali, că se trezi brusc Tăriceanu să târască înapoi partidul spre Palatul Victoria. Este clar că jocul conducerii liberale nu este pe placul fostului premier, cândva slugă credincioasă a PSD. Tăriceanu a condus un guvern minoritar, susţinut în Parlament de PSD. Un guvern de dreapta care a dus România în pragul unui colaps economic prin măsurile de stânga pe care le-a luat într-o perioadă în care economia “duduia”. Dar nu nostalgia vremurilor în care pesediştii îl şantajau cu guvernarea l-a determinat pe Tăriceanu să iasă astăzi public şi să plângă pe “mormântul” USL. În dulapul lui Tăriceanu stau multe schelete. El a deţinut pe lângă funcţia de premier şi portofoliul Ministerului Industriilor în guvernarea CDR. În această calitate a semnat printre altele contractul de retehnologizare a celor două hidrocentrale Porţile de Fier, deschizând astfel calea spre afacerile profitabile ale “băieţilor deştepţi din energie”.
Povestea încredinţării către Sulzer Hydro a lucrării de retehnologizare a Porţilor de Fier 1 a început în guvernarea CDR. În 1997, ministrul industriilor din acea vreme, Călin Popescu-Tăriceanu, a contrasemnat o hotărâre de guvern prin care contractul era acordat fără licitaţie firmei elveţiene Sulzer Hydro / Va Tech Hydro. Încredinţarea directă era justificată prin producerea unor defecţiuni majore în cazul întârzierii reparaţiilor. În realitate preţul reparaţiilor la un singur grup din partea românească a hidrocentralei de pe Dunăre a costat cât reparaţiile la întreaga parte sârbească a hidrocentralei.
În spatele acestei afaceri a stat pe lângă actualul demisionar din PNL Călin Popescu-Tăriceanu şi Bogdan Buzăianu, fost angajat al Sulzer Hydro / Va Tech Hydro, iar câţiva ani mai târziu a devenit proprietarul firmei Energy Holding. Un alt pion important a fost Radu Boroianu, finul lui Tăriceanu, fost ambasador al României în Elveţia în perioada semnării contractului. Cei trei au pus bazele unei mega afaceri preluată mai apoi de guvernarea Năstase, mai precis de controversatul ministru al Economiei, Dan Ioan Popescu.
Este evident că fostul liberal Călin Popescu Tăriceanu face parte dintr-o reţea transpartinică de interese economice. Foştii miniştri liberali condamnaţi sau acuzaţi pentru corupţie şi-au început activitatea infracţională şi au fost promovaţi în funcţii în perioada în care Tăriceanu a condus PNL. Fenechiu, David, Pop, Ruşanu, Chiţoiu, sunt toţi oameni care l-au ţinut la un moment dat în braţe pe Tăriceanu, acesta fiind una dintre marionetele scoase în faţă în relaţia cu PSD. Reacţia lui Tăriceanu, când conducea Guvernul, în raport cu libertatea justiţiei este explicată tot de acele afaceri dubioase care vin peste el ca un tăvălug din trecut. Lupta anticorupţie nu se poate face cu oameni corupţi, cu lideri politici şantajabili aşa cum este Călin Popescu-Tăriceanu.
Până la urmă, cel puţin un lucru pozitiv s-a întâmplat în urma ruperii USL. Liberalii aflaţi în lesa cercurilor de interese transpartinice şi-au dat arama pe faţă. Faptul că Tăriceanu nu a avut susţinerea partidului, că liberalii nu au dat fuga la “ciolan” şi au rămas în opoziţie preferând să gândească pe termen lung, demonstrează o maturizare sau un pas mic spre normalitate.
