Sare-n ochi.
Vă mai aduceţi aminte de „bătălia” electorală prezidenţială de acum mai bine de patru ani? Atunci liderul liberal Crin Antonescu propunea „România bunului simţ”. Mircea Geoană, fostul candidat PSD şi „preşedinte pentru o noapte”, s-a înscris în competiţie sub sloganul „Învingem împreună”. În al doilea tur de scrutin cei doi politicieni s-au unit împotriva lui Traian Băsescu, punând astfel bazele unei alianţe politice care durează cel puţin până în momentul în care scriu aceste rânduri. Prin alăturarea celor două sloganuri electorale, alianţa PSD – PNL propunea: „Învingem împreună România bunului simţ”. Poate pentru prima dată politicienii s-au ţinut de cuvânt! PNL şi PSD au reuşit împreună să învingă România bunului simţ. Un ultim exemplu, dacă mai era nevoie de argumente, vine de la cei doi parlamentari liberali paraşutaţi în judeţul Hunedoara de pe malurile Dâmboviţei. Dan Radu Ruşanu s-a retras din Parlament direct în fotoliul de şef al Autorităţii de Supraveghere Financiară, cu un salariu fabulos şi gata să angajeze în instituţie o adevărată „caracatiţă” de naşi, fini, fine şi alte rubedenii ale politicienilor de top. Recent, aflăm că blajina Mariana Câmpeanu, o băbuţă aparent inofensivă care a cucerit „inimile” hunedorenilor în mai multe rânduri, s-a dedat şi ea la potlogării. Senatorul de Hunedoara şi ministru al Muncii i-a rezolvat propriului soţ o pensie de invaliditate în timp record. Mai mult decât atât, jurnaliştii de la site-ul investigaţiimedia.ro au descoperit că soţul Marianei Câmpeabu nu este chiar atât de bolnav. El conduce singur maşina şi se ocupă de nepoţi ca un bunic în putere, nu ca un pensionar cu handicap sever care are dreptul inclusiv la însoţitor personal. Oare hunedorenii bolnavi care se umilesc pe la uşile medicilor şi ale comisiilor pentru stabilirea handicapului îşi mai aduc aminte de pozele în care „băbuţa” blajină se afişa împreună cu tânăra speranţă a liberalilor hunedoreni, Bogdan Ţîmpău, sub sloganul „Dreptate până la capăt!”? Până la capătul răbdării au împins politicienii mioritici tupeul şi neruşinarea! Până la capătul suportabilităţii se manifestă alegătorii gata să pună ştampila pe orice „deşeu” aruncat din Bucureşti peste Carpaţi doar pentru că aşa le spune câte un primar subordonat disciplinei de partid sau pentru că primesc o găleată, un kil de zahăr sau câte un „deţ” de vinars. Despre dreptate nu poate fi vorba în faptele politicienilor aleşi cu o majoritate zdrobitoare în anul 2012. Şi dacă argumentele aduse de cei doi liberali nu erau de ajuns, atunci mai putem aminti şi despre afacerile cu bani publici la care deodată a început să aibă acces firmele deputatului, tot PNL, Carmen Hărău. În campania electorală, actualul deputat de Hunedoara se lăuda că doar o mică parte din cifra de afaceri ale firmelor sale provine din afaceri cu bani publici. Nu cred că mai poate să suţină acest lucru după un an de mandat în condiţiile în care asocierea Micromega – Proserv – Recomsid s-a lipit la lucrări de ecologizare pe platforma industrială din Călan sau la investiţii în reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare. Nu ştiu cum se simte în aceste condiţii tânărul politician Bogdan Ţîmpău, care s-a căţărat pe bannere şi afişe electorale alături de cele două „doamne” ale politicii hunedorene. Tăcerea complice poate să coste în politică!





