Sare-n ochi
De câte ori ajung seara în Brad am senzaţia că oraşul funcţionează după un program stabilit de cineva, de sărăcie. Cred că la intrarea în localitate a trebui pusă o placă: “Brad – deschis între 9 – 22”. Din ce în ce mai mult Bradul lui Cazacu (a nu se confunda cu Bradul brădenilor) începe să semene cu un oraş mort. Modelul celor două târguri, înfloritoare în perioada interbelică, Hălmagiu şi Baia de Criş, ajunse nişte comune fără perspctivă, va fi urmat şi de Brad în următorii ani dacă nu se întâmplă o minune. Cum vremea minunilor picate din cer a trecut, acel “ceva” care poate salva Bradul nu poate veni decât de la brădeni. În acest context sumbru sunt convins că alegerile din iunie pot să devină cruciale pentru un oraş care reprezenta cândva mândria Zarandului. Un oraş al aurului, al oamenilor de valoare, al spiritului romînesc, transformat în ultimii ani într-o localitate susţinută din pensiile foştilor minieri, unde ţiganii şi interlopii îşi fac de cap sub privirile protectoare ale autorităţilor şi unde spiritualitatea românească se rezumă la versurile lui Guţă şi “inima” îndurerată a Copilului Minune. Alegerile din iunie vor fi penru Brad, o chestiune de viaţă şi moarte! În aceste condiţii mă gândesc care ar fi motivele pentru care aş candida la Primăria municipiului Brad.
În primul rând pentru că sunt brădean, şi pentru mine, întotdauna “acasă” a însemnat oraşul Brad. Pe unde am umblat în lume am spus cu mândrie că sunt brădean şi aveam foarte multe motive să fiu mândru. Bradul însemna un punct important pe harta României. Aveam un liceu de prestigiu. Absolvenţii Liceului Avram Iancu erau studenţi eminenţi, mulţi dintre ei cu rezultate excepţionale atât în facultăţi cât şi în viaţa publică după absolvire. Bradul era un oraş plin de viaţă. Nu a mai rămas nimic din mândria ţării Zarandului, nici măcar acel vestit muzeu al aurului pe care primarul în funcţie l-a salvat din vorbe pentr a-l îngropa prin faptele sale.
În al doilea rând aş candida cu gândul la cei peste 50 la sută din locuitorii Bradului care nu au ieşit acum patru ani la urne. Absenţa lor reprezintă de fapt un vot de neîncredere dat actualei administraţii. Oamenii sunt scârbţi, resemnaţi sau dezinteresaţi, dar refuz să cred că pe brădeni nu-i interesează soarta oraşului în care trăiesc. Refuz să cred că brădenii nu păstrează încă în suflet mândria de a fi parte a unei comunităţi puternice, a unui oraş care să însemne ceva pe harta României. Memoria unuia dintre strămoşii mei, fostul director al Liceului Avram Iancu, Candin Ciocan mă obligă să nu tac în faţa distrugerii spiritualităţii româneşti şi înlocuirea acesteia cu o cultură de şatră.
În al reilea rând aş candida la Primăria Brad pentru că am încredere în brădeni. Am încrdere că împreună cu adevăraţii brădeni pot să închei un parteneriat. Că împreună cu ei putem să punem umărul la revitalizarea unui oraş care agonizează de 20 de ani.
Bradul are nevoie de o echipă formată din Brădeni. Bradul are nevoie de ceva ce-i lipseşte de cel puţin opt ani: De viziune şi proiecte coerente. Pe baza unui plan de dezvoltare pe termen lung, în Brad, pot fi accesate fonduri europne, pot fi araşi investitori şi – foarte important – pot fi sprijiniţi oameni de afaceri autohtoni. În secolul XXI prosperitatea înseamnă muncă efcientă şi proiecte viabile. Pentru Bradul de astăzi propunerile administraţiei sunt mitingurile şi grevele, două soluţii care duc spre eşec şi moartea sigură a oraşului unde voi fi întotdeauna ACASă
