Sare-n ochi.
Apropierea alegerilor parlamentare din Ungaria inflamează din nou relaţiile româno-maghiare din Transilvania. Liderii FIDESZ – partidul de guvernământ în ţara vecină – vorbesc tot mai mult despre autonomia zonelor cu populaţie predominant maghiară din Ardeal punând gaz pe un foc pe care atât politicienii români, cât şi cei maghiari au interesul să-l ţină aprins. Pentru FIDESZ discursul despre maghiarii din diaspora este o bună temă de campanie electorală în condiţiile în care ungurii sunt foarte sensibili la temele istorice având încă nostalgia Ungariei mari. De cealaltă parte şi românii, care stăpânesc Transilvania de mai puţin de 100 de ani, ar face orice să nu o piardă, chiar dacă nu există un pericol real în acest sens. Pericolul maghiar este însă o bună temă pentru clasa politică din România. O temă folosită ori de câte ori este necesară abaterea atenţiei publice de la problemele grave ale României.
Atât ungurii cât şi românii din Transilvania sunt de fapt marionete într-un spectacol în care sforile sunt trase de politicienii de la Bucureşti sau Budapesta în funcţie de interesele electorale ale acestora. Dacă un conflict interetnic în Transilvania aduce voturi, atât românii cât şi ungurii nu se vor da înapoi de la declaraţii belicoase menite să aprindă imaginaţia celor două etnii care visează una autonomie şi cealaltă salvarea unităţii.
Este evident că liderul FIDESZ, Viktor Orban, nu crede o iotă în posibilitatea reală de obţinere a autonomiei pentru teritoriile cu populaţie majoritar maghiară. Spun asta pentru că Orban a demonstrat până acuma că este un politician cu viziune. Sunt sigur că premierul maghiar ştie că nu se poate vorbi despre autonomia unor ţinuturi din Transilvania, Banat, Crişana sau Maramureş învrăjbind în acelaşi timp ungurii cu românii. Autonomia Transilvaniei iese din sfera utopiei abia în momentul în care şi românii din această regiune şi-ar dori aşa ceva. Pentru asta este nevoie în primul rând ca toţi locuitorii din această regiune să devină conştienţi de faptul că aparţin împreună unei comunităţi, că sunt de fapt ardeleni, indiferent de limba pe care o vorbesc, română, maghiară sau germană. Doar în momentul în care românii, maghiarii şi saşii care trăiesc în Transilvania se vor declara ardeleni, vom putea vorbi despre o şansă pentru autonomia invocată de liderii FIDESZ. În momentul în care vorbitorii de limba maghiară din Transilvania se declară cu înverşunare unguri şi unici stăpânitori ai acestei regiuni, îi obligă practic pe vorbitorii de limbă română să se declare români. Nu le dau nicio altă posibilitate, pentru că românii nu pot să se revendice ardeleni, atâta timp cât ungurii nu fac acelaşi lucru. Această abordare utopică a problemei etnice din Transilvania nu este una nouă. Încă din perioada emancipării naţionalităţilor şi a revoluţiilor burgheze, maghiarii nu au înţeles că trebuie respectate drepturile românilor din Transilvania. Revoluţionarul Kosuth s-a dovedit lipsit de viziune şi un fanatic patriot în momentul în care nu a acceptat propunerea revoluţionarilor din Viena care voiau să „nască” o republică federală pe scheletul fostului Imperiu habsburgic. Revoluţionarii din Transilvania au înţeles cât de importantă ar fi fost o asemenea construcţie în care toate naţiunile din imperiu să fie recunoscute cu drepturi egale. La asta se refereau românii adunaţi pe Câmpia Libertăţii de la Blaj când strigau „Noi vrem să ne unim cu ţara”. Era de fapt o nouă ţară în care vorbitorii de limbă română, maghiară, germană să se simtă egali şi aparţinând unei mari naţiuni, puternice şi moderne. Maghiarii nu au înţeles nici atunci, cum pare că nu înţeleg nici acuma, că fără toleranţă şi înţelegere nu vor putea construi nimic în această regiune. De fapt este evident că nici nu se gândesc să facă ceva, ci doar să mai adune nişte voturi care să le asigure încă câţiva ani de guvernare. Aşa cum pericolul maghiar duce voturi de partea cealaltă partidelor cu discurs naţionalist de la Bucureşti.
