Sare-n ochi.
Singura strategie pe care este capabil să o dezvolte liderul socialist Victor Ponta este cea referitoare la înlăturarea lui Băsescu de la putere. Cât o să mai creadă românii prostiile lui Ponta? Cum să vorbeşti despre dictatură şi dictator când tu ai o majoritate covârşitoare în Parlament şi conduci Guvernul. Pentru Ponta simpla respectare a legii şi aplicarea în egală măsură pentru toţi cetăţenii a acesteia înseamnă „dictatură”. Nu mă interesează cum privesc partenerii noştri europeni declaraţiile infantile ale şefului executivului care vorbeşte despre dictatură şi imixtiunea politicului în justiţie, fiind cocoţat el însuşi pe gardul puterii. Mă îngrijorează însă că un asemenea personaj conduce încă în topul încrederii electoratului din România.
Cum poate poporul român să accepte un individ care îl compară pe Adrian Năstase cu martirii morţi în puşcării sau persecutaţi politic în timpul regimului comunist?! Părintele Arsenie Boca a înfruntat temniţele comuniste şi a săpat la Canalul Dunăre-Marea Neagră pentru simplul motiv ca a îndrăznit să propovăduiasca credinţa în Dumnezeu. Adevărata credinţă şi nu cea "oficială", adusă pe tancurile ruseşti de tatăl lui Iliescu, şi socrul lui Adrian Năstase. Părintele, considerat un sfânt necanonizat al României, este purtat ca un standard al credinţei. Mai precis chipul şi numele Părintelui Arsenie Boca, pentru că pilda şi învăţăturile sale rămân încă foarte departe de ceea ce fac credincioşii ortodocşi în frunte cu clerul. După ce l-au “ieftinit” implicându-i numele ca argument în orice demers bisericesc, atâta îi mai lipsea Părintelui Arsenie, să fie comparat cu Adrian Năstase. Mă aştept la tupeul lui Ponta şi al ciracilor săi, după ce l-au comparat cu Timoşenco şi au spus că este un deţinut politic, să îl pună alături pe Năstase de Părintele Arsenie.
Sau poate de Corneliu Coposu, cel întemniţat şi umilit pentru singura vină de a fi făcut parte dintr-un partid istoric şi democratic al României. Pe 14 iulie 1947 a fost arestat împreună cu întreaga conducere a PNŢ. A stat nouă ani în temniţă fără să fie judecat, apoi a fost inculpat într-un proces fiind acuzat de "înaltă trădare a clasei muncitoare". După alţi opt ani de temniţă grea în care a stat nevinovat, a fost eliberat şi angajat ca muncitor necalificat. Omul de cultură Radu Gyr a fost condamnat la moarte pentru o poezie. În 1956 a scris poezia-manifest "Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane". Comuniştii au înţeles că e o instigare la luptă împotriva regimului, astfel că Radu Gyr a fost iniţial pedepsit cu moartea pentru ca apoi să-i fie comutată osânda în 25 de ani de muncă silnică. A executat până la urmă şase ani de temniţă grea, până la amnistia generală din 1964. Se regăseşte oare cazul “Năstase” printre aceste procese cu adevărat politice?
Toţi se "învârt" în morminte în momentul în care urmaşul politic al lui Adrian Năstase vorbeşte despre procesul şi condamnarea "politică" a mentorului său. Cum să fie Adrian Năstase un deţinut politic? Cum nu le crapă de ruşine obrazul, liderilor PSD, când vorbesc despre procesul lui Năstase ca despre unul politic? Tupeul lor nu cunoaşte margini! Dar un strop, măcar un strop de decenţă ar trebui să mai existe în clasa politică din România.
Şi dacă nu ar fi furat en gros şi en detail economia românească. Şi dacă nu ar fi vândut resursele de petrol şi gaze ale României. Şi dacă nu ar fi instaurat un stat mafiot şi nu ar fi inventat partidul-stat. Şi dacă ar fi fost un simplu profitor al sistemului impus de tancurile lui Stalin şi apoi de cele ale lui Iliescu, Năstase tot merita să stea la răcoare măcar patru ani. Năstase a fost un profitor al regimurilor comunist şi neocomunist, un activist de partid ajuns în fruntea bucatelor, care a crezut tot timpul că România este moşia moştenită de el de la tatăl său, prietenii tatălui său, cei doi socri şi eventual cesionată de Ion Iliescu (partea lui). S-a trezit brusc în faţa realităţii, a unei revoluţii a tinerilor care a început în 1989 şi care se apropie de final. Năstase şi-a dat seama că sistemul impus de tancurile sovietice, odată, demult, pe vremea tatălui său, nu mai funcţionează. Că în România hoţii sunt prinşi şi condamnaţi, iar sentinţele sunt obligatorii chiar şi pentru fiii nomenclaturiştilor comunişti sau ginerii miniştrilor lui Dej şi Ceauşescu. N-ar fi rău să înveţe această lecţie şi studentul fostului deţinutului DE DREPT COMUN, N0049 de la Penitenciarul Rahova, reîncarcerat recent.
