Sare-n ochi
Comisia Parlamentară destinată verificării proiectului de la Roşia Montană a fost de fapt înfiinţată tocmai ca să îngroape acest proiect. Niciun partid nu are interesul să iasă la lumină amănunte din această afacere pentru că toţi s-au înfruptat la un moment dat din banii canadienilor. Controversatele exploatări miniere de la Roşia Montană şi Certej stau la dospit de pe vremea regimului Ion Iliescu (1994 – 1996). Afacerile au fost preluate transpartinic de toate regimurile care s-au succedat la guvernare, dar PSD a păstrat tot timpul din umbră controlul asupra firmelor implicate. În perioada 1994 – 1995 controversatul om de afaceri Frank Timiş a pus ochii pe o companie măcinată din interior de un management defectuos şi o mişcare sindicală virulentă, Regia Autonomă a Cuprului, Aurului şi Fierului Deva. Societatea care trăia practic din subvenţiile oferite de stat pentru minereul exploatat era un exemplu de management dezastruos. Nu conta productivitatea muncii, nici preţurile de cost. Sindicatele miniere puneau permanent presiune pe conducerea Regiei cerând salarii mari şi alte drepturi care la o firmă privată ar fi fost de neimaginat. De fapt totul era o cârdăşie. Sub paravanul directorului din acea vreme, Mircea Dobre, manageri şi sindicalişti, în egală măsură, căpuşau la greu Regia în afaceri private cu firmele din Copşa Mică, Zlatna sau Baia Mare, care prelucrau minereul. De altfel câţiva manageri de la aceste firme metalurgice, ajunşi magnaţi locali, au fost găsiţi vinovaţi şi condamnaţi în procese legate de căpuşarea firmelor cu capital de stat. Cel mai celebru caz este cel al fostului director de la Ampelum Zlatna, Viorel Măluşel.
În aceste condiţii în care practic Regia era administrată în interesul aproape exclusiv al unui cerc din conducere şi al liderilor sindicali, oferta lui Frank Timiş de a cumpăra hărţile perimetrelor miniere din zona Roşia şi Certej şi apoi de a face o asociere cu Regia a fost „aplaudată” de directorul Dobre şi mai apoi de sucesorul său Nicolae Stanca. La început au fost puse bazele unor mici afaceri legate de exploatarea iazurilor de decantare şi a unor halde de steril. Încet dar sigur Frank Timş a pus piciorul în Regie şi a pregătit terenul pentru marea asociere. În acest timp minele mergeau din ce în ce mai rău, nu se mai deschideu noi perimetre şi era evident pentru orice manager cu experienţă că Regia nu va mai rezista mult în acele condiţii. Tehnologiile învechite şi căpuşele care sufocau practic Regia au dus până în final la închiderea minelor. Un dezastru pentru multe localităţi miniere. Nu şi pentru cei care pregăteau minuţios de câţiva ani afacerile Roşia Montană şi Certej. Fostul director al Regiei, Nicolae Stanca, după ce a trecut o perioadă pe la Prefectura Hunedoara, numit de PSD ca reprezentant al guvernului, a fost recompensat de „investitori” cu un post călduţ ca director general la Deva Gold, avându-l alături şi pe fostul director economic al RNC.
În acest timp carierele de la Certej, Valea Arsului şi Roşia Poieni au fost oprite sau mult reduse ca activitate şi transformate într-o sursă de fier vechi şi poluare. Exploatările miniere au fost abandonate şi lăsate la îndemâna hoţilor care au distrus aproape totul în căutarea de fier vechi. Uzinele de preparare dintre care două destul de noi la Gura Barza şi Certej au fost distruse în loc să intre în conservare. Nicolae Stanca fusese prefect, avea susţinere politică suficientă ca să poată determina aplicarea unor politici corecte de închidere şi conservare a perimetrelor miniere şi a uzinelor de preparare astfel încât statul român să poată să le folosească ca un aport la asocierea cu firmele canadiene cărora le-a vândut Frank Timiş acţiunile deţinute atât la Roşia, cât şi la Certej. Morile cu bile şi concasoarele existente la Certej, Gura Barza şi Roşia puteau foarte bine să macine, probabil retehnologizate, minereul care urmează să fie prelucrat prin cianurare. La Gura Barza, cu puţin timp înainte de închiderea minei, a fost pusă în funcţiune o uzină de „afinare” în care practic se putea extrage aur din concentrat. Din toate astea au rămas ruine, moloz şi amintiri. Singurele lucruri bune pentru canadieni au fost hărţile geologice şi Nicolae Stanca.
