Sare-n ochi
Comuna Budureasa din judeţul Bihor are bugetul mai mare decât municipiul Beiuş, aflat la câţiva kilometri depărtare. Locuitorii de aici se laudă că în comună nu mai există niciun drum neasfaltat, fiecare sat are propriul teren de minifotbal cu nocturnă şi suprafaţă sintetică. Apa potabilă şi canalizarea sunt „ca la oraş”. Căminul cultural seamănă cu un palat, iar în urmă cu câteva luni când a fost inaugurat, edilii au organizat o serbare populară de pomină, totul din bani publici. Norocul acestei comunităţi bihorene se numeşte Sorin Ovidiu Vântu. Oamenii îl văd ca pe un erou. Pe ei nu-i interesează nici FNI, nici alte furtişaguri ale miliardarului proaspăt ieşit din puşcărie. Pe ei îi interesează că o duc bine, că în curând vor avea locuri de muncă şi că localitatea uitată de lume arată acum că este mai bine gospodărită decât oraşul din apropiere. Cam ceea ce îi interesează şi pe locuitorii din Roşia Montană. Legătura dintre celebra localitate minieră din Alba şi înfloritoarea comună din Bihor este realizată de minerit. De ceva vreme Sorin Ovidiu Vântu a concesionat lângă Budureasa câţiva munţi pe care îi va rade în căutare de zinc şi wolfram. Dealurile domoale care urcă spre Stâna de Vale pline cu izvoare „minunate” vor dispărea probabil sub colţii escavatoarelor lui Vântu, dinamitate şi măcinate. După ce din roca rezultată vor fi scoase wolframul şi zincul, în urmă au să rămână uriaşe halde de steril. Cele două minerale considerate strategice vor încăpea pe mâna părintelui FNI. Oare naţionaliştii care susţin că proiectul „Roşia Montană” nu trebuie să existe decât dacă e făcut de români înţeleg ceva? O fi SOV român dar firmele sale prin care derulează afaceri sunt înmatriculate în Cipru. Şi oricât de român ar fi părintele FNI, banii tot în conturile sale vor intra şi nu în vistieria României. Sigur, cu excepţia taxelor, impozitelor, redevenţelor pe care şi el, dar şi cei de la Roşia Montană Gold Corporaţion le vor plăti. Oare ecologiştii dorm sau sunt mult prea concentraţi să cheltuie banii primiţi ca să blocheze proiectul de la Roşia? Sau poate pentru fătucile exaltate din ONG-urile de mediu sau aşa zişii „jurnalişti ecologişti” dealurile de lângă Beiuş sunt mai puţin importante decât cele de lângă Abrud, deja compromise, de zeci de ani, din punct de vedere al protecţiei mediului? Până se vor trezi ei, deşi mă îndoiesc că voi vedea în Bucureşti un miting împotriva proiectului „Vântu” de la Budureasa, tatăl FNI, proaspăt ieşit din puşcărie, va pune mâna pe unul dintre cele mai mari zăcăminte de zinc şi wolfram din lume.
