Sare-n ochi
La şcolile de vară pentru tineret, politicienii îşi încoardă muşchii încercând să impresioneze, ca nişte puştani infantili care sparg geamurile vecinilor ca să le arate gagicuţelor de vârsta lor cât sunt ei de bărbaţi. În această categorie se înscrie şi declaraţia unui lider descreierat al partidului de extremă dreapta, Jobbik din Ungaria. Politicienii mioritici, la fel de înfierbântaţi ca şi naţionalistul ungur, se grăbesc să înfiereze şi să tragă un profit de imagine de pe urma cuvintelor aruncate în gol. Românii au pentru ce să tremure şi să se îngrijoreze. Ungurii vor din nou să ne ia Ardealul! Nu cred că populaţia ar trebui să se îngrijoreze în faţa unor declaraţii iresponsabile făcute de politicieni, indiferent de ţara lor de provenienţă, când vor să-şi arate muşchii în faţa tinerilor discipoli. Şi Ponta făcea apel la minerii din Valea Jiului să plece spre capitală şi să alunge Guvernul Boc. Declaraţiile le-a făcut acum câţiva ani, la Geoagiu, la Şcoala tineretului PSD, impresionând până la lacrimi gâsculiţele îmbrăcate în tricouri roşii cu „tufa” de trandafiri pe piept.
Ministerul Afacerilor Externe a cerut repede executivului de la Budapesta să se disocieze de afirmaţiile politicianului naţionalist. Probabil că formal ungurii vor face acest lucru, cu toate că ceea ce a cerut MAE este o prostie atâta timp cât între cele două ţări există semnate tratate de bună vecinătate şi cooperare în cadrul unor instituţii internaţionale cum ar fi Uniunea Europeană sau NATO. Totuşi, Guvernul Ponta ar trebui să-i mulţumească liderului partidului de extremă dreapta din Ungaria, Jobbik, pentru că le-a dat posibilitatea politicieniilor USL să distragă din nou atenţia publicului de la situaţia dezastruoasă a economiei la problema ungurilor din Transilvania.
Nu observă nimeni că la Tabăra de Vară de la Joseni au luat cuvântul mulţi lideri politici maghiari, majoritatea dintre aceştia din sfera actualei puteri de la Budapesta. Nici unul dintre aceştia nu a trecut dincolo de limitele bunului simţ şi uzanţelor diplomatice în ceeea ce priveşte discuţiile legate de problema secuilor şi relaţia acestora cu statul român. Nici secuii nu au ieşit în număr mare la Joseni să-şi proclame autonomia teritorială. A fost de ajuns un discurs foarte puţin luat în seamă de tinerii aflaţi în tabără, ca să fie, din nou, artificial inflamate relaţiile între ungurii şi românii din Transilvania. Până la urmă nu pot decât să îi admir pe maghiarii din Ardeal care în asemenea tabere reuşesc să adune mii de tineri insuflându-le astfel sentimentul apartenenţei la o anumită comunitate cu valorile sale morale, religioase şi culturale. Ne place sau nu, maghiarii din Transilvania au o istorie milenară pe aceste locuri, la fel cum avem şi noi, ardelenii. Dacă prin politici de manipulare şi propagandă naţionalistă, timp de aproape 100 de ani, regăţenii au reuşit să scoată din sufletul ardelenilor apartenenţa la o anumită cultură specifică şi să rescrie istoria Transilvaniei fără să vorbească despre multe din valorile sale fundamentale, iată că secuii nu acceptă o astfel de politică. Ei luptă, cu orice mijloace, pentru păstrarea identităţii lor comunitare, cu tot cu însemnele heraldice. Problema nu este că pe instituţiile din secuime flutură steagul alb-albastru cu însemnele heraldice ale secuilor, ci că pe instituţiile din Ardeal nu flutură, alături de tricolorul naţional, şi steagul istoric al Transilvaniei, ceea ce ar demonstra puterea statului român de a ţine unite câteva provincii cu specific, cultură şi istorie diferite. Dar statul român este departe de a fi unul puternic. Este un stat care îşi ţine cetăţenii în teritoriile sale prin forţa manipulării şi a îndobitocirii populaţiei. Un stat care nu este capabil să-şi scrie istoria adevărată şi nici să o pună în valoare pe cea pe care o scrie. O simplă vizită la Casa Memorială a lui Avram Iancu dovedeşte cât de puţin pun românii preţ pe istoria şi eroii naţionali. Pentru că acasă la Craiul Munţilor nu veţi avea parte nici de un ghidaj profesionist, nici nu veţi afla povestea tristă şi eroică a Iancului. Problema noastră, a românilor, nu ar trebui să fie faptul că maghiarii îşi revendică istoria acestor locuri, ci că noi nu suntem capabili să o revendicăm la rândul nostru cu argumente solide.
