Sare-n ochi
Băsescu a fost în egală măsură pupat şi înjurat la Ţebea. L-au pupat susţinătorii, oamenii simpli care se simt mândri cu preşedintele lor, singurul care se mai opune măsurilor aberante ale guvernului USL. L-au huiduit câţiva fanatici, agitatori „agitaţi” care l-ar fi huiduit probabil şi pe Avram Iancu dacă ar fi trăit şi ar fi îndrăznit să facă opoziţie USL. Însuşi gestul de a huidui şi a ridica poalele în cap lângă mormântul eroului Avram Iancu dovedeşte lipsa totală de bun simţ pe care o au agitatorii anti-prezidenţiali. Până la urmă, preşedinele nu are unanimitate, este normal să fie şi persoane care-l contestă, cum normal este să fie şi oameni care-l iubesc. Huiduielile ca manifestare a nemulţumirii fac parte din avantajele sau dezavantajele democraţiei. Sunt absolut de acord atât cu huiduielile, cât şi cu exprimarea directă şi fără echivoc a părerilor cetăţenilor. Dar nu poţi să huidui şi să te porţi ca un huligan în orice împrejurare. Ieri la Ţebea românii nu s-au dus nici ca să-l pupe, nici ca să-l huiduie pe Traian Băsescu. Ieri la Ţebea românii au încercat să-l omagieze pe Avram Iancu. Printre acei români care s-au gândit la Craiul Munţilor s-au aflat mai multe personalităţi politice. Cred că să-l huidui pe Băsescu la parastasul Iancului este o impietate. L-ai transformat automat pe preşedinte în pionul principal al manifestărilor lăsându-l pe Avram Iancu pe planul doi, undeva în întunericul unui mormânt peste care într-o clipă s-a aşternut ceaţa uitării. La Ţebea doar Iancu este important. Băsescu, Blaga, Corlăţeanu sau Sârbu nu există. La Ţebea românii ar trebui să meargă pentru Avram Iancu. Este vorba despre acei români care nu au creierul înecat de frustrări personale. Nu poţi să fii un om normal dacă îţi pui fustele în cap şi te răfuieşi pe teme politice cu un opozant indiferent că e preşedinte sau cetăţean de rând, la câteva minute după ce preoţii au încheiat slujba de pomenire. Este corect să-i reproşezi președintelui anumite atitudini care deranjează, este corect până la urmă, dacă merită, să-l şi huidui sau să arunci cu pâine în el. Dar nu cu ocazia unei comemorări, nu la mormântul Iancului, nu imediat după ce preoţii au terminat slujba de pomenire. Vorbim despre politizarea manifestărilor de suflet de la Ţebea. Dar cine face această politizare, dacă nu chiar persoanele care le dau prea mare importanţă politicienilor. Cea mai mare pedeapsă pentru Băsescu ar fi fost ca presa să titreze astăzi: „Băsescu, ignorat de oameni la Ţebea”. Asta ar fi fost normalitatea. Pentru că în faţa lui Iancu, atât Băsescu cât şi cei care l-au huiduit nu reprezintă nimic. Pentru că Iancu şi-a sacrificat totul pentru un ideal. Acela al românilor din Transilvania, al românilor de bun simţ, al românilor educaţi şi care simt româneşte.
