Sare-n ochi
Guvernul tehnocrat al lui Dacian Cioloș este pus de Parlament în fața unor încercări demne de cele ale lui Harap Alb sau Prâslea cel Voinic. Cutia Pandorei, deschisă cu pensiile speciale ale parlamentarilor, din care apoi au ieșit și cele ale primarilor, va fi greu închisă. Acum celebrul personaj malefic, Dogaru, a ieșit în stradă cu cadrele militare să revendice și ele pensii speciale. Apoi, pe bună dreptate, vor urma medicii care salvează vieți, profesorii care formează oameni, gunoierii care curăță orașele, muncitorii care au mai rămas atât de puțini încât ar putea fi protejați în fabrici-rezervații, țăranii care ne dau de mâncare etc. Și peste nebunia pensiilor speciale mai sar și sindicatele cu majorarea salariului minim pe economie. Să tot fii premier tehnocrat! De unde va scoate Cioloș banii pentru aceste pomeni, pe care în mod normal un guvern tehnocrat, fără miză politică, ar fi trebuit să le refuze din start și fără multe discuții? Creștere economică, cel puțin prin investiții străine în producție, nu se întrevede în contextul creșterilor salariale. Va crește, artificial, consumul, doar că orice sporire a avuției naționale pe baza acestui gen de creștere este mincinoasă și nu face bine pe termen lung. Vor crește din nou importurile, se va scumpi deci valuta și România va intra într-un nou ciclu electoral, la sfârșitul anului, mai slăbită din punct de vedere economic. Când în mod normal, având un guvern fără interese electorale, ar fi fost cazul să se ia niște măsuri economice dure, nepopulare, dar absolut necesare pentru ghidarea economiei spre adevăratele reguli ale unei piețe libere și concurențiale.
În primul rând, pensiile speciale, plătite din bugetul pe care guvernul îl adună din contribuția cetățenilor sau a firmelor, sunt inadmisibile într-o economie funcțională de piață. Orice pensie trebuie să se bazeze pe contribuția beneficiarului plătită de acesta în perioada de activitate. Adică bani capitalizați în timpul activității asiguratului, investiți în diverse forme pentru a aduce un profit din care asiguratul primește pensia, până la adânci bătrâneți. În România, timp de 26 de ani, nimeni nu a vrut să pună bazele unui sistem sănătos de pensii. Un sistem în care ce adună omul la tinerețe să folosească la bătrânețe. Un sistem care să nu împovăreze statul, ba mai mult, care să-l ajute. În loc să pună bazele acestui sistem de pensii, guvernul tehnocrat se îndepărtează și mai mult de el, acordând tot felul de venituri speciale care nu au la bază principiul contributivității. Primarilor, cadrelor militare li se putea majora salariul, indemnizația sau solda în așa fel încât să le crească gradul de contribuție la fondul de pensii și implicit, de acolo, să beneficieze, la bătrânețe, de venituri mai mari.
Creșterea salariului minim pe economie este din nou o greșeală impardonabilă pentru un guvern neimplicat politic. În general noțiunea de salariu minim pe economie nu ar trebui să existe într-o economie de piață funcțională. Munca este o marfă evaluată în bani în funcție de mai multe criterii. În principiu, și în cazul muncii se aplică principala regulă a pieței, cererea și oferta. Cu cât cererea este mai mare pe piața muncii, cu atât salariile sunt mai mici și cu cât sunt mai multe locuri de muncă și mai puțini muncitori, salariile cresc. La asta se mai adaugă și productivitatea muncii, adică câți bani poate să producă un angajat într-o unitate de timp. Bani din care angajatorul trebuie să-i asigure salariul, să acopere taxele și impozitele aferente acestuia și alte cheltuieli indirecte, inclusiv un profit pentru societatea angajatoare. În funcție de aceste criterii se poate stabili salariul unui angajat și în niciun caz pe baza unei hotărâri de guvern, negociate între patronatul angajaților bugetari și sindicate.
Anul nu începe tocmai bine, nici pentru Guvernul Cioloș, nici pentru România. Executivul riscă să se vadă cu bugetul cheltuit pe pomeni electorale făcute de Parlament cu mâna lui Cioloș, iar România riscă să piardă șansa unei normalizări a relațiilor economice și sociale.
