Sare-n ochi
Consiliul Național de Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a stabilit că Dan Puric, actorul cu veleități de guru, a fost recrutat ca informator încă din clasa a 11-a. Adică tânărul Puric a acceptat să-ți toarne colegii Securității. Iar acum vine pe toate canalele TV, pe scene și pe rafturile bibliotecilor să le explice gospodinelor telenoveliste și adolescentelor proaspăt ieșite din pubertate cum stă treaba cu „orice”: pentru că delirurile actorului Dan Puric pot să facă referire la absolut orice. Fără să aibă o calificare în altceva decât în actorie -și nici acolo la un nivel extraordinar, Puric fiind considerat un actor mediocru- fostul elev informator al Securității a prins slăbiciunea românilor. Aceea de a accepta păreri strigate în gura mare și cu referiri mistice ca fiind adevăruri absolute, irefutabile, chiar dacă nu sunt argumentate. Puric a încercat inițial să facă carieră printr-un gen de teatru aparte, pantomima, bazat pe mișcare, ceea ce nu se făcuse la modul serios până în anii 90 în România. După câteva spectacole de succes, și turnee în străinătate, și-a dat seama că pe termen lung acest gen de artă nu poate aduce venituri considerabile și s-a gândit la altceva. S-a gândit să pună în scenă telenovele „one man show”. Adică conferințe în care Puric să plângă de mila poporului năpăstuit, să predice tot felul de interpretări personale ale Sfintelor Scripturi, empatizând cu gospodinele și adolescentele cu mintea rătăcită pe cărările primelor iubiri. Astfel că, aparițiile publice ale lui Puric au ajuns de bon ton printre pseudo-intelectualii micilor și marilor orașe. Sălile în care „pogora” actorașul atoate știutor cu cultură de almanah și caracter, dovedit, îndoielnic se umpleau ca în fața unui mare predicator. Televiziunile, controlate în mare parte de oameni ai fostei Securități și emisiunile produse de ofițeri sub acoperire se înghesuiau să-l promoveze pe fostul informator ca pe un model, un reper moral al națiunii. Cât de jos să coboare o națiune care acceptă sfaturi și judecăți de valoare de la un individ fără nicio pregătire. Un actoraș mediocru, gata să-și dea cu părerea despre morală, religie, politică, administrație. Adică despre orice, mai puțin despre singurul lucru la care ar fi trebuit să se priceapă: actoria. Oare nu suntem, noi românii, mult prea ușor influențați de asemenea șarlatani? Oare nu ne plecăm cu încredere în fața unor golani cu vorbă mieroasă doar pentru că spun lucruri pe care vrem să le auzim? Spiritual reacționăm așa cum o facem și din punct de vedere material. Interesul personal al fiecărui român este singurul lucru care îi ghidează conștiința. Nu suntem capabili să pierdem ceva, cât de mic, în interesul binelui general. Sacrificiul este ceva ce nu există în mentalitatea românilor. Așa stau lucrurile și din punct de vedere moral. Orice demagog care spune lucruri pe care ne place să le auzim se transformă într-un adevărat profet. Suntem gata să-i sanctificăm pe cei care care ne înjură dușmanii sau ne laudă pe noi. Nu mai contează ce stă în spatele acestor laude sau înjurături. Nu mai contează ale cui interese le promovează acești falși evangheliști. Atâta timp cât ne gâdilă în mod plăcut urechile, ei sunt adevărați „guru” ai națiunii. Nu contează că promovăm valori false, găunoase. Serbede. Valori la care suntem gata să ne raportăm ca națiune, valori pe care copiii noștri sunt gata să le ia ca pe niște repere. Valori care peste noapte se vor transforma în non-valori. Dar peste noapte noi vom continua să le idolatrizăm și să le promovăm. Pentru că suntem prea lași și orgolioși ca să recunoaștem că am greșit. Că am crezut în fals, urât și impostură. Pentru că suntem gata să ne confundăm cu aceste non-valori doar pentru a nu recunoaște că am greșit cândva. Atunci când nu am fost capabili să alegem grâul de neghină. Atunci când nu am fost capabili să discernem binele de rău. Pentru că de aproape 100 de ani în România ne lipsesc reperele morale.
