Sare-n ochi
Niciunul dintre cei câţiva demonstranţi care îl urmează orbeşte pe Cazacu nu cred că a stat să se gândească cât îi costă pe brădeni protestele conduse chiar de primarul localităţii. În ultima perioadă, primarul Florin Cazacu face ce ştie el mai bine: Profită la maximum de nemulţumirile, legitime, ale unor oameni necăjiţi, pentru a-i arăta preşedintelui PSD, Victor Ponta, că el trebuie să conducă organizaţia judeţeană a partidului. De fapt edilul brădean asta a făcut întotdeauna. Nu a muncit nici măcar o zi şi a trăit bine pe spatele oamenilor necăjiţi, mimând interesul pentru aceştia, în timp ce îşi făcea propriile afaceri sub oblăduirea conducerii minei. Acum Cazacu iese în stradă să lupte pentru oamenii cu nevoi. Nu-l întreabă oare oamenii săraci pe Cazacu, unde şi-a făcut ultimul concediu? Nu-l întreabă oare cum de-şi permite să-şi cumpere case scumpe, departe de ochii lumii? Sunt convins că oamenii care ies zilnic în stradă, în ciuda frigului, au probleme reale. Cazacu nu le are! Singura lui problemă este că nu mai conduce el organizaţia judeţeană a PSD, şi ar fi capabil să sacrifice orice, chiar şi Bradul, pentru a se vedea din nou liderul suprem. Din păcate, preţul ambiţiilor politice ale lui Cazacu îl vor plăti brădenii. Şi nu mă refer aici la cele câteva mii de euro pe care i-a dat ca să apară la OTV. Ci la izolarea la care condamnă municipiul Brad, pe o perioadă lungă de timp. Principala problemă a brădenilor este lipsa locurilor de muncă şi a oricărei perspective în acest sens. Pleacă tinerii din Brad pentru că nu au niciun viitor în oraşul condus, spre dezastru, de Cazacu. Din 7500 de persoane active în Brad, 2500 nu au unde munci, iar investitorii serioşi nu se vor apropia de un oraş al cărui primar dă tonul la proteste. Cazacu, şi alături de el toţi brădenii, trebuie să înţeleagă că un oraş nu se conduce ca un sindicat şi că mijloacele de “luptă” ale unui primar nu sunt grevele şi demonstraţiile. Puţină lume ştie că firma germană Bosch a intenţionat să investească 90 de milioane de euro într-o fabrică la Brad. S-ar fi creat în urma acestei investiţii peste 300 de locuri de muncă directe. Conducerea firmei germane, care a negociat inclusiv cumpărarea terenului în zona Mesteacăn, s-a răzgândit în momentul în care a aflat că primarul municipiului Brad a fost lider de sindicat. Şi comportamentul acestuia din ultima vreme demonstrează că şefii de la Bosch au avut dreptate. Fabrica ce trebuia făcută pentru brădeni a fost deschisă până la urmă la Blaj, unde primarul le-a oferit cele mai bune condiţii investitorilor din Germania.
Mulţi asemenea investitori au ocolit Bradul, tocmai pentru că la nivelul administraţiei nu au găsit un partener de dialog serios şi credibil.
Cazacu profită de nemulţumirea oamenilor care ies în stradă să protesteze împotriva guvernului şi îşi ascunde incompetenţa şi frustrările în spatele unor lozinci şi a unor minciuni. Dar oamenii pe care-i foloseşte ca masă de manevră trebuie să ştie că indiferent cine va veni la guvernare, fără proiecte, Bradul nu va primi bani pentru investiţii. Iar Cazacu a demonstrat deja în opt ani că nu este capabil să gândească un proiect cu care să atragă bani pentru brădeni. Pe de altă parte investitorii, singurii capabili să creeze locuri de muncă, şi implicit bunăstare pentru brădeni nu au venit în cei aproape opt ani de când conduce Cazacu destinele municipiului Brad. Şi la cum se comportă edilul, nici nu vor veni prea curând. Este clar că problemele brădenilor nu coincid cu cele ale lui Cazacu, pentru că primarul trăieşte în lux, iar brădenii nu vor să ajungă şefi ai PSD.





