Sare-n ochi

Frumos editorial a publicat prietenul meu Marcel Bot în “Ziarul Hunedoreanului”. Zic! Deştept băiat! Prieten, prieten, dar polemica e pe argumente şi argumentele lui Marcel sunt luate parcă de la magazinul second hand deschis de Mihai Gâdea undeva la subsolul Consiliului Judeţean. M-am speriat la început, că tocmai el, unul dintre puţinii jurnalişti hunedoreni cu acces la metaforă să nu înţeleagă hiperbola din textul meu, în care am comparat România la poarta Schengen cu un boschetar care vrea să intre într-un local de lux, dar nu vrea să se spele. Prietenul Marcel încearcă să mă tragă de mânecă şi să mă scoată din straturile de ceapă, în care zice că am intrat. Dar intră şi el, evident, după mine. Zice Marcel că boschetarul (România) s-a spălat cu săpun franţuzesc şi s-a parfumat cu parfum nemţesc. (sau invers… cine mai ştie!) Am înţeles eu foarte bine că echipamentele pentru securizarea frontierei reprezintă în opinia prietenului meu sulemenelile cu care România s-a gătit să intre în localul de lux. Atâta doar că apă nu a prea folosit “boschetarul” nostru. Şi parfumul dat peste ţoalele murdare pute mai rău decât transpiraţia nesulemenită. Îl voi scuti pe fidelul meu cititor şi prieten, Marcel Bot, de imaginea chiar şi descriptivă a unei cucoane sulemenite, boite, pomădate şi nespălate şi voi încerca să-i dau un alt exemplu pentru a-i turti puţin “mândria” de a se îmbăţoşa în faţa statelor semnatare ale tratatului Schengen. Dacă în localul de lux, unde damele şi domnii îşi etalează cele mai rafinate bijuterii şi se îmbracă în cele mai scumpe ţinute, ar intra un hoţ. Dar nu aşa un banal hoţ de buzunare. Ci un tâlhar rău cu pistoalele la brâu. Cum s-ar simţi oare distinsa clientelă a localului? Chiar dacă tâlharul ar fi sulemenit cu parfumuri franţuzeşti şi spălat cu săpun nemţesc, mesenii tot şi-ar scoate bijuteriile, ar sta cu mâinile pe portofele şi ar avea un evident disconfort. Nu cred că Marcel, personal, ar trebui să se regăsească în imaginea fiorosului tâlhar, cum scrie că s-a regăsit în cea a boschetarului cu pantalonii rupţi în fund. Sunt însă destui tâlhari, acolo sus, la Bucureşti, despre care şi prietenul Marcel a scris sute de anchete, aşa că-i cunoaşte foarte bine. Mai sunt şi complicii tâlharilor şi în special cucoana aia legată la ochi cu balanţa într-o mână şi cu sabia în alta, care demult a păcătuit cu toţi netrebnicii ce conduc ţara asta de 23 de ani, indiferent de culoarea lor politică. (Să nu mai zică Marcel că o trag spre cineva). Ce mai contează sulemenelile când ştii că poţi să stai la masă cu un tâlhar pe care nici legea nu-l poate ajunge, pentru că ea, “coana Justiţie”, este de mult ibovnica acestuia. Nu contează sulemenelile, dar aşa cum a zis şi prietenul meu Marcel, contează politica. Şi politica editorială poate să ţi-o tragă în Bot dacă nu te pliezi pe linia stăpânior. Mai ales prietenii ştiu de ce!