Sare-n ochi
Marea problemă administrativă a României nu este legată nici de steagul secuiesc, nici de pretenţiile de autonomie a etniei maghiare, şi nici de reuşita reîmpărţirii pe regiuni, mai mult sau mai puţin autonome, a teritoriului naţional. Marea problemă a Guvernului socialist care conduce acum România este legată de împărţirea rezultatelor muncii românilor. Va veni ziua în care contribuabilii din România vor conştientiza faptul că din munca lor, statul plăteşte ajutoare sociale pentru puturoşi, ţine în spate o cohortă de bugetari, finanţează un sistem de pensii aberant, şi abia la urmă, dacă mai rămân bani, dezvoltă sistemul sanitar sau învăţământul şi mai alocă câte ceva pentru investiţii. În momentul acela, Guvernul socialist va avea zilele numărate. Pentru că evident, omului care munceşte nu-i va conveni să ţină în spate tot sistemul de stat, asistaţii social, pensionarii de lux. În România contribuabilul are doar “dreptul” să plătească taxe şi impozite. La nivel individual, multă lume găseşte scăpare în economia subterană, dar pe termen lung această soluţie nu este una benefică pentru dezvoltarea României. Măsurile coercitive pe care statul încearcă să le ia împotriva evazioniştilor nu vor da rezultatele scontate, ci vor duce la un blocaj mai mare şi la tendinţa mai multor antreprenori de a se refugia în zona gri sau neagră a economiei. Deocamdată, cu ajutorul unei prese controlate în mare parte, puterea reuşeşte să distragă atenţia contribuabililor de la această problemă, ţinând “caldă” dezbaterea publică cu subiecte derizorii şi rupte de problemele reale ale oamenilor.
Discuţiile despre regionalizare pun însă pe tapet o nouă temă, mult mai periculoasă pentru puterea politică şi chiar pentru unitatea naţională. Împărţirea banilor pe regiuni. Transilvania, principalul contributor la “vistieria” ţării, este net defavorizată când vine vorba despre investiţiile publice. Adică despre banii pe care Bucureştiul îi ia de la “bogaţi” şi în loc să-i investeasă acolo de unde s-au colectat, îi dă la săraci. De parcă el, Bucureştiul, ar fi un haiduc de legendă. Când de fapt nu este decât un tâlhar la drumul mare. Pentru că din Ardeal, Banat, Crişana şi Maramureş, fosta “regiune imperială”, numai judeţele Maramureş şi Caraş Severin primesc mai mulţi bani de la Bucureşti decât trimit spre capitală. În rest toate judeţele, inclusiv cele considerate sărace – Hunedoara şi Sălaj, plătesc mai mult decât primesc de la Guvern. Chiar şi cele două judeţe, Covasna şi Harghita, despre care se spune că ar muri dacă ar obţine autonomia, sunt contributoare la “vistieria” ţării şi nu beneficiare. În aceste condiţii, cum să nu fie ardelenii nemulţumiţi? Pentru că din banii lor sunt finanţate lucrări publice în judeţele din restul ţării, care primesc mai mulţi bani de la Bucureşti decât colectează pe plan local. Teleormanul lui Dragnea primeşte aproape o dată şi jumătate cât trimite la Bucureşti. Mehedinţiul 114 la sută din cât colectează, Călăraşiul 134 la sută, Vasluiul 158 la sută şi lista continuă. Tot din “birurile” colectate în regiunile contributoare sunt plătiţi cu bani grei, şi culcaţi la hoteluri de cinci stele, deputaţii şi senatorii. Sunt plătite salariile bugetarilor, se completează bugetul pensiilor şi al altor asigurări sociale. Autonomia Ardealului ar însemna şi gestionarea propriilor fonduri în interesul comunităţii din această regiune. Evident viaţa oamenilor de aici s-ar îmbunătăţi. Ardelenii nu ar mai fi nevoiţi să ţină în spate şi partea “falimentară” a României. Mă aştept ca discuţiile despre regionalizare să alunece din nou în derizoriu, sau înspre pericolul maghiar. Tocmai pentru că nu ar fi bine ca ardelenii să conştientizeze că susţin prin munca lor lenea românilor din Teleorman, Olt, Vrancea sau Mehedinţi. Bazinul plin de voturi al socialiştilor.
