Sare-n ochi
Săracii bugetari! După ce “tiranul” Boc şi “dictatorul” Băsescu le-au tăiat salariile, acum vine “pisicuţu’” Ponta şi “somnorosul” Antonescu să le taie zilele de muncă. Mă aştept la o grevă a funcţionarilor care au primit liber în 30 noiembrie, în 1 decembrie, în 24 şi 30. Acei harnici bugetari, care nu ştiu ce să mai facă pentru a-i mulţumi pe contribuabilii care le plătesc de fapt salariile. În mediul privat, zilele libere nu se dau prea uşor. Un angajator responsabil se gândeşte de două ori până să-şi plătească angajatul să stea acasă. Statul însă nu este un angajator responsabil, ci din contră, este poate cel mai prost manager, care-şi aruncă banii fără discernământ. Şi totuşi, regulile economiei de piaţă, profitul, se aplică indiferent că banii provin din rulajul unui capital, în cazul mediului privat, sau colectarea de taxe şi impozite, în cazul statului. Ce contează pentru Ponta, directorul general al uriaşei firme numită Stat, dacă nişte oameni îşi iau salariul pe câteva zile în care nu produc nimic? Doar nu dă din banii lui! Dar aceşti oameni votează. Votează pentru că aşa le spun directorii numiţi politic. Votează pentru că li s-a promis că primesc înapoi banii pe care i-au luat Boc şi Băsescu. Votează pentru că pot să chiulească legal de la muncă înainte de Crăciun şi de Revelion. Votează pentru că nimeni nu-i întreabă ce performanţe au la locul de muncă. Sunt suficiente motive pentru care un prim ministru ar mitui indirect, prin bani nemunciţi şi zile libere, cohortele de bugetari. Şi sunt suficiente motive pentru care bugetarii ar vota un administrator slab al averii statului. Nici nu vreau să-mi imaginez cum ar merge o firmă care ar funcţiona pe principii democratice nu economice şi în care angajaţii şi-ar alege managerii. Cred că ar fi reţeta unui faliment garantat. În România însă, angajaţii sunt puşi în situaţia să-şi aleagă managerii. Pentru că politicienii din România, cu mici excepţii, confundă conceptele politice cu cele manageriale. Democraţia nu este un concept economic. Dar în România politica este în toate. În România facem economie cu mijloace şi pe căi politice. De aceea nu suntem eficienţi. De aceea firmele şi instituţiile statului sunt de fapt nişte mori uriaşe de tocat bani. Aceiaşi bani care dacă ar fi cheltuiţi cu chibzuinţă ar putea să contribuie la dezvoltarea ţării. Nimeni nu mai vorbeşte în România despre productivitate. Despre cât produce un om care primeşte un salariu. În mod normal, per ansamblu, România ar trebui să producă mai mult decât cheltuie. Asta ar fi situaţia ideală, pentru dezvoltarea economică a ţării. În realitate însă în România consumul este mai mare decât producţia. Paradoxal, s-ar putea spune. Dar creşterea consumului se bazează pe două căi ce duc spre dezastrul economic: munca la negru şi creditul. La nivel mondial, ţările au consumat mai mult decât au produs. De aceea s-a ajuns la criza datoriilor suverane. Mediul privat şi-a reglat costurile cu beneficiile. Privaţii se străduiesc zi de zi să crească productivitatea. Statul nu face nimic în acest sens, trăgând după el, spre groapă, şi mediul privat. Oricât de dureros ar fi pentru bugetari, statul va trebui să-şi chivernisească mai bine resursele. Să-şi pună la muncă cât mai eficient angajaţii şi să nu mai plătească ne-munca. Pentru asta în general este folosit un termen dur, dar necesar, pentru salvarea României. Austeritate!
