Sare-n ochi
De două săptămâni am impresia că trăiesc în Fâşia Gaza. Nu-mi trec rachetele balistice pe deasupra capului nici nu mă trezesc în puterea nopţii sirenele antiaeriene. Dar privesc la panourile publicitrare de pe care-mi zâmbesc candidaţii la alegerile parlamentare şi pe care citesc îndemnuri în totală contradicţie cu feţele zâmbitoare. România candidaţilor pare că este zguduită de o conflagraţie armată. “Luptăm până la capăt”, “Învingem împreună”, sau ceva mai paşnic “Un nou început” (al câtelea?) Cred că niciun candidat – cel puţin eu nu am văzut – nu foloseşte verbul a face sau a munci ca să-i atragă pe alegători. În urmă cu patru ani am făcut greşeala să ascult un discurs electoral rostit de defunctul Adrian Păunescu la Brad. Am avut impresia că tancurile ungureşti sunt undeva la Gurahonţ şi artileria bombardează deja Hălmagiul. De unde totuşi aceste porniri războinice la candidaţii noştri şi în special la cei de sorginte socialistă? Răspunsul cred că vine din trecutul comunist al acestora. Numai comuniştii duceau o luptă perpetuă. Luptau cu orice şi pentru orice. Şi pe deasupra erau permanent în mijlocul unei stări revoluţionare. Lupta şi revoluţia dominau propaganda comunistă şi se pare că o domină şi pe cea uselistă. Nu muncea nimeni pe vremea lui Ceauşescu. Toată lumea lupta pentru îndeplinirea indicatorilor de plan. Luptam pentru înfăptuirea cincinalului în patru ani şi jumătate. Nu exista retehnologizare sau modernizare. Exista “Noua revoluţie agrară”, “Revoluţia industrială” sau culturală.
Am rămas cu lupta comunistă în sânge, în creier, în cuget sau poate în maţe, fiecare unde a reuşit să o depoziteze, dar cert este că după 22 de ani încă mai avem chef de bătălii virtuale, cu duşmani imaginari până la limite de timp nedefinite.
Campania electorală din acest an ne demonstrează că trăim într-o lume în care Don Quijote luptă cu morile de vânt până la capăt. Chiar am văzut cele trei personaje ale lui Cervantes pe panouri publicitare. Quijote şi Dulcineea cer votul electoratului asistaţi de valetul Sancho Pantza sub sloganul “Luptăm până la capăt”. Cu cine luptă cele trei personaje politice, şi unde este capătul, nimeni nu ştie. În subconştientul electoratului trebuie să rămână doar vitejia şi spiritul războinic al candidaţilor socialişti şi speranţa unui final victorios definit în cazul de faţă “capăt”. Din nefericire alegerile nu se câştigă în România nici datorită sloganelor electorale, nici a programelor. Toată lumea ştie că astea sunt vorbe goale. Manipularea, aceeaşi ca în urmă cu 22 sau 55 de ani funcţionează încă foarte bine. Din Roma antică politicienii promit şi manipulează masele. Cu cât au crescut mijloacele de informare cu atât manipularea a devenit mai periculoasă şi mai eficientă. Am ajuns practic în mileniul trei la un asemenea nivel al manipulării încât mă gândesc în ce măsură opiniile noastre ne aparţin şi în ce măsură ne sunt induse.
Lozincile şi promisiunile nu sunt altceva decât o parte din acest uriaş mecanism de manipulare împotriva căruia nici nu ştiu dacă merită să LUPTăM.
