Sare-n ochi
Peste 50 la sută dintre absolvenţii de liceu care au susţinut Bacalaureatul au reuşit să promoveze. Ministrul Educaţiei a prezentat această cifră ca pe o mare reuşită, dacă faptul că aproape jumătate dintre elevii care au absolvit liceul nu sunt capabili să treacă de „examenul maturităţii” poate fi o reuşită!? Procentul de 55,4 la sută ar fi fost bun pentru USL acum un an la referendum. Nu a fost să fie atunci, iar acum acest procent în niciun caz nu demonstrează performanţa învăţământului românesc. Faptul că o parte dintre elevi s-au pus cu burta pe carte şi procentul de promovabilitate a crescut semnificativ faţă de anii precedenţi nu înseamnă că brusc s-a remediat sistemul de învăţământ. Mai e mult până Bacalaureatul să devină un examen banal, aşa cum este peste tot în lume, nu unul care să ţină prima pagină a ziarelor şi să umple spaţiul de emisie al jurnalelor de ştiri şi al talk-show-urilor. Rezultatul, consider eu, în continuare slab la examenul de Bacalaureat demonstrează că sistemul de învăţământ este unul încremenit care nu vrea să se reformeze. Prima problemă a educaţiei este că nu există criterii de performanţă pe baza cărora să fie evaluaţi dascălii. Un profesor, odată titularizat, asteaptă liniştit pensia indiferent că produce genii sau idioţi. Şi după cum spun rezultatele de la Bac, aproape jumătate din produsele şcolii româneşti sunt idioţi. Cei 44 la sută dintre elevii ajunşi să se înscrie la examenul de Bacalaureat au trecut prin patru ani de liceu. Au fost notaţi, au dat lucrări scrise şi teze. Cum au reuşit să promoveze patru ani până să ajungă la Bacalaureat? Exigenţa profesorilor este oare atât de redusă încât orice analfabet trece clasa lăsând singurul filtru Bacalaureatul? Se pare că da. Într-un sistem normal, 30 la sută dintre elevii înscrişi în clasa a noua ar fi eliminaţi, natural, prin contraperformanţele lor, din şcoală. Promovabilitatea la Bacalaureat ar fi în acest caz mult mai mare. Poate nu 100 la sută, pentru că sunt şi eşecuri din cauza emoţiilor, neatenţiei sau a ghinionului, dar în niciun caz nu ajungeau în faţa comisiei de examinare elevi care scriu în lucrarea de examen aşa cum o fac pe reţelele de socializare. Nu ştiu din ce motiv profesorii îi lasă pe tineri să-şi bată efectiv joc de munca lor, să-i persifleze, fără ca ei, dascălii, să-şi impună exigenţele. Este evident că în şcolile în care profesorii sunt exigenţi atât în ceea ce priveşte disciplina cât şi nivelul de învăţare, rezultatele la Bacalaureat sunt pe măsură. În schimb acolo unde profesorii chiulesc cot la cot cu elevii, se distrează împreună şi tratează orele cu superficialitate, gradul de promovabilitate este dezastruos. Problema majoră în învăţământul românesc rămâne faptul că şi dascălii exigenţi care produc generaţii de elevi bine pregătiţi şi cei care scot de pe băncile şcolii loaze sunt trataţi de sistemul de învăţământ în mod aproape egal.
