Sare-n ochi
La sfârşitul săptămânii trecute mi s-a întâmplat pentru prima dată să vorbesc cu mândrie de România. Până acum ţiganii, corupţia instituţionalizată şi reminiscenţele fostului PCR regăsite atât în mentalităţile oamenilor, cât mai ales în politică mă făceau să vorbesc cu rezerve despre o Românie pe care o voiam mult schimbată în bine. În Europa sau în Statele Unite ţara noastră nu poate să depăşească imaginea unei zone pitoreşti locuită de vampiri şi guvernată de nişte hoţi. Pentru prima dată, după mulţi ani, şi multe discuţii umilitoare, România a fost văzută altfel. Pentru prima dată, câţiva politicieni şi specialişti în economie din Europa au avut, într-o discuţie privată, cuvinte de maximă apreciere la adresa României. S-a întâmplat în Ungaria, o ţară care, după aprecierile specialiştilor, cu greu va putea evita soarta Greciei. Ungurii sunt extrem de îngrijoraţi în ceea ce priveşte soarta economiei lor. O ţară dată exemplu în Europa de est a reuşit în doar câţiva ani să ajungă în colaps. Forintul este în cădere liberă, la “concurenţă” cu Produsul Intern Brut. Populaţia a intrat în panică şi îşi retrage economiile din bănci, în timp ce tot mai mulţi investitori se gândesc să-şi închidă afacerile într-o ţară în care nimeni nu mai poate să prognozeze nimic. Guvernul Orban, venit la putere cu o largă susţinere populară, a scăpat frâiele iar opoziţia, mai guralivă ca oricând, încearcă să recâştige electoratul. Cu excepţia opoziţiei guralive şi fără soluţii, România este de această dată, exemplul pe care şi-ar fi dorit ungurii să-l fi urmat. Guvernul Orban a făcut câteva greşeli majore, pe care Emil Boc le-a evitat şi a reuşit să aducă economia României într-o “zonă verde”. În primul rând Orban a evitat să ia măsuri antipopulare pentru aplicarea unor măsuri economice anticriză. A preferat să-i trântească uşa în nas Fondului Monetar Internaţional şi să întrerupă orice negociere cu instituţiile financiare internaţionale. În acelaşi timp guvernul de la Budapesta a încercat să echilibreze bugetul prin taxarea suplimentară a băncilor şi instituţiilor financiare de pe teritoriul Ungariei. Pe termen scurt aceste măsuri au dat rezultate mai ales pe plan social, dar se dovedeşte că în doar doi ani Ungaria a ajuns în colaps financiar fără sprijiunul FMI şi al UE şi mai ales cu un sistem bancar ostil în interior. Guvernul Boc a procedat exact invers. A negociat cu FMI un acord care a întărit imaginea ţării noastre în relaţiile cu instituţiile financiare internaţionale şi nu a lezat interesele băncilor care operează în România. În aceste condiţii Banca Naţională a reuşit să ţină în frâu inflaţia şi să menţină la un nivel acceptabil cursul de schimb. Leul s-a dovedit pe tot parcursul anului 2011 cea mai stabilă monedă europeană din afara zonei euro. Pe termen scurt costurile de imagine, pentru PDL şi partenerii de guvernare, au fost majore dar pe termen lung se pare că România este pe calea ce-a bună. Urmează însă un an electoral, în care de frica erodării imaginii guvernul s-ar putea să facă anumite compromisuri legate de reformele economice. Cred că înainte de a lua măsuri populiste şi de a încălca anumite prevederi din acordul cu FMI, ar fi bine ca liderii partidelor din arcul guvernamental să privească spre Ungaria şi să vadă cât costă pe termen lung măsurile economice cu largă acceptare socială. Poate atunci cineva, sindicate, opoziţie şi chiar putere ar ajunge la concluzia că “democraţia” este un concept politic nu economic.
