Sare-n ochi
După atâta secetă în agricultură şi ceaţă în economie începe din nou sezonul furtunilor sociale. Din ce în ce mai hotărâte sindicatele au început să ridice glasul la guvernul Ponta. Dacă nu inventează repede useliştii un nou scandal politic există riscul să se prindă lumea că economia e pe butuci şi soluţiile propuse de echipa lui Ponta, nu numai că nu vor scoate ţara din criză ci din contră, o vor adânci mai rău. În Bucureşti au protestat zilele trecute sindicatele din construcţii iar la Râmmnicu Vâlcea, Oltchimul e pe un butoi de pulbere. Nici în minerit sau energie lucrurile nu stau foarte bine, fiind anunţate disponibilizări în firmele termoeneregtice iar insolvenţa Hidroelectrica nu oferă angajaţilor perspective prea roz.
În aceste condiţii toamna se anunţă fierbinte iar USL va avea nevoie de comuniactori foarte buni să aburească populaţia că ţin sub control economia. Rămâne de văzut dacă asistaţii sociali, bugetarii şi pensionarii vor fi mai mulţi şi mai mobilizaţi la vot decât persoanele active ţi cele care înţeleg să trăiască din muncă nu din pomana oferită de stat.
Prima diferenţă între protestele împotriva guvernărilor de dreapta sau de stânga sunt lozincile şi doleanţele protestatarilor. Dacă protestatarii supăraţi pe Băsescu, Boc şi Ungureanu cereau pensii şi ajutoare sociale, cei care nu sunt mulţumiţi de guvernarea USL cer pur şi simplu să muncească. Este o diferenţă esenţială şi elocventă pentru orientarea României sub guvernare de stânga.
Ponta a nunţat că va tăia fonduri alocate investiţiilor. Autostrăzile, amenajările hidrotenhice şi hidroenergetice, construcţiile edilitare şi de infrastructură vor fi subfinanţate, banii luaţi de la aceste investiţii fiind alocate pentru creşterea pensiilor, a ajutoarelor pentru mame, a salariilor bugetarilor, a ajutoarelor sociale şi alte pomeni oferite la câteva luni înainte de alegeri. Aceste măsuri nu numai că vor arunca economia într-o recesiune gravă dar sunt şi de natură să creeze nedreptăţi sociale. Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu a anunţat că persoanele cu venituri reduse vor primii ajutoare sociale indiferent dacă îşi achită sau nu obligaţiile fiscale. Asta va duce la perpetuarea unei aberaţii, oprită de guvernul Boc. Foarte mulţi ţigani care locuiesc în palate cu turnuleşe de câteva sute de metri pătraţi şi circulă cu limuzine scumpe beneficiază de ajutoare sociale, fără măcar să-şi plătească impozitele pe mijloacele de transport şi pe clădirile opulente. Practic oameni care nu contrubuie cu nimic la bunul mers al societăţii sunt ţinuţi în spate de cei care muncesc cinstit. Guvernarea de dreapta a încurajat munca, oprind practic hemoragia de bani publici spre categoriile de asistaţi sociali. Guvernarea de dreapta din contră, dovedeşte prin toate măsurile pe care le ia că încurajează pomana socială, lenea şi mâna întinsă spre stat. Ce nu înţeleg Ponta şi Antonescu este că atâta timp cât tot mai multe voci vor striga în stradă că vor să muncească, economia va produce tot mai puţini bani pentru pomenile lor electorale. Creditele şi îndatorarea ţării pentru pensii, salarii şi ajutoare bugetare nu este o soluţie. Până la urmă guvernul va ajunge la fundul sacului, dar va fi mult prea târziu pentru economia României.






