glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Sare-n ochi

Editorial publicat inițial în 2 decembrie 2015

Eu cred că cea mai frumoasă manifestare de dragoste față de patrie este să îi cunoști istoria. Dar nu istoria mincinoasă, propaganda prin care puterile politice vremelnice încearcă să îndoctrineze poporul și să ucidă orice sentiment de mândrie națională, alta decât cea inoculată de interesele clasei conducătoare. Istoria adevărată, așa cum reiese din mărturiile unora dintre cei mai de seamă români. Vă propun un argument pentru care sunt de părere că Ziua Națională a României nu este una a unirii, ci din contră, este o zi a dezbinării, o mare farsă pe care Regatul ne-a făcut-o nouă, românilor ardeleni. Reiese această teorie din scrisoarea adresată, la patru ani după momentul unirii, de Traian Vuia avocatului Gheorghe Dobrin. Câteva fragmente sunt elocvente pentru modul în care armata Regatului României a cucerit de fapt provincia Transilvania, trecând peste voința românilor ardeleni, exprimată la 1 Decembrie la Alba Iulia, și sărbătorită din 1990 an de an ca Ziua Națională.

„Iubite Domnule Dobrin,

…Dacã vã reportaţi la scrisorile mele din 1919, aflaţi cã toate s-au petrecut aşa cum trebuiau sã se petreacã. <Cum îţi aşterni, aşa dormi>. Cînd s-a fãcut unirea, nu s-a pus nici o condiţiune. Au fost douã momente istorice cînd trebuiau discutate condiţiunile Unirei.

  1. Înainte de intrarea României în rãzboiul european, cînd România cu concursul mandatarului Partidului Naţional Român a stabilit frontierele României Mari, cari au servit de bazã guvernului român în tratativele sale cu aliaţii. Era momentul cel mai favorabil pentru fixarea condiţiunilor noastre.
  2. Dupã armistiţiu, la Alba Iulia, sau mai bine zis înainte cu ceva. Aici au lucrat oamenii noştri în mod copilãresc. S-au fãcut declaraţiuni platonice, cari angajeazã mai mult pe aceia cari le-au fãcut, decît pe guvernul român. Unirei trebuia sã precedereze un pact bilateral între guvernul român şi mandatarii poporului nostru întrunit la Alba Iulia şi ratificat apoi printr-o Constituantã.

Toatã Unirea s-a redus la un gest pur teatral, pe care ciocoii din Vechiul Regat l-au primit cu zîmbet şi au zis cã suntem naivi cã n-au avut nevoie decît de a deschide uşa casei în care noi am intrat de voie. Cînd doi indivizi se asociazã, cînd douã societãţi fuzioneazã, se face un contract, un pact. Condiţiunile Unirei trebuiau stipulate. […] Cînd în 1917 şi 1918 prin forţa împrejurãrilor şi neîmpins de nici o ambiţiune personalã am fost silit sã mã ocup de prepararea Unirei noastre a trebuit sã vãd vîrful urechilor lor (ale politicienilor din Vechiul Regat). Ei nu admiteau nici mãcar termenul <unire>. Baza anexãrei dupã dînşii trebuia sã fie sacrificiul adus de Vechiul Regat prin participarea lui în rãzboiul european. Raţionamentul lor ducea drept la acea ce dreptul internaţional numeşte <droit de conquète>. Şi într-adevãr, Unirea s-a fãcut pe aceastã bazã. Ei, ca sã nu vatãme susceptibilitatea şi ştiind cã suntem naivi şi neexperimentaţi, ne-au lãsat sã vorbim despre Unire, lãsînd ca timpul sã ne trezeascã. De altcum dînşii, evident mai iscusiţi, mai şireţi, mai inteligenţi decît noi au avut nevoie de un timp oareşcare, ca sã se înstãpîneascã la noi, sã se aşeze administrativ şi militãreşte. Împrejurãrile, în special expediţiunea contra lui Kun Béla, i-a favorizat. Proba, cã îndatã ce s-au simţit stãpîni, prin un ucaz au trimis la plimbare consiliul dirigent. C-un cuvînt, <Unirea> a fost o bãtaie de cuvinte, ea n-a fost decît o anexare deghizatã, un hap amar învãluit în zahãr. N-avem sã ne învinovãţim decît pe noi înşine: lipsa noastrã de înţelepciune, de pricepere, superficialitatea noastrã proverbialã, absenţa unui bãrbat cu pregãtire europeanã, o naivitate nepermisã la aceia, cari pretind a conduce destinele unui popor. Vorba noastrã: <mintea românului este cea din urmã> […] Ceea ce mã întristeazã mai mult şi mã face sã mã lapãd de optimismul meu obicinuit este cînd mã gîndesc la acea ce mi-aţi repetat de atîtea ori: <Suntem un popor nefericit>. Trebuie sã rãmînem şi de aici înainte slugi şi cerşitori pe la uşile domnilor….

…În 1918 am atras atenţiunea dlor. Sever Bocu, Octavian Goga şi Vasile Lucaciu asupra chestiunei Unirei, le-am expus cã Unirei trebuie sã-i dãm o bazã juridicã şi conformã dreptului internaţional. Am vãzut însã imediat cã mã aflu în prezenţa unor ignoranţi, fãrã nici o pregãtire serioasã, hableuri. N-am fost înţeles şi am fost suspiţionat, cã voiesc independenţa Transilvaniei. Dar pentru ca sã ne putem uni cu Regatul Român, trebuia mai întîi sã rupem cu Ungaria, adicã sã ne declarãm independenţi şi apoi ca popor liber, printr-un act bilateral, luînd angajamente reciproce, sã ne unim cu Vechiul Regat spre a forma Noua Românie. Cînd am vãzut în ce mîini necompetente, peşti politici ai fanarioţilor, este depusã soarta poporului român aici, m-am retras scîrbit. Bãrbaţii noştri cred cã marile probleme politice se rezolvã prin discursuri frumoase, fraze alese, alegorii patriotice şi ditirambe poetice… . N-am nici o nevoie de a fi profet, pentru ca sã ştiu ce curs vor lua evenimentele şi care va fi atitudinea noastrã şi în special a Partidului Naţional Român. N-am crezut niciodatã cã ungurii ne vor maghiariza. Pînã în timpurile mai recente am avut credinţa cã (cei din Vechiul Regat, n. n.) nu ne vor fanariotiza, acum mã tem cã nu vom putea scãpa de acest virus bizantin, pentru cã fanarioţii dispun de mijloace, cari lipseau ungurilor.

…Dacã guvernul din Bucureşti nu comite greşeli prea mari, nu se duce sã danseze pe ghiaţã, ca mãgarul, şi dacã o nouã comoţiune europeanã nu zguduie din temelii România Nouã, de acum 20-30 de ani ne vom trezi balcanizaţi. Dupã ce am avut frumosul vis de a debalcaniza pe fraţii noştri de dincolo de Carpaţi. De altcum, dacã amestecãm fructe sãnãtoase cu fructe stricate, este evident cã nu cele stricate se vor însãnãtoşi prin contactul lor cu cele sãnãtoase, ci şi cele bune vor putrezi.”

Vezi și

Close