glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Sare-n ochi

Sunt aproape de noi și oameni care știu să zâmbească. Am ieșit pe stradă în Deva dis-de-dimineață. Oamenii mergeau posaci, cu privirea în pământ și fețe adormite. E drept că era dimineață, dar soarele care abia s-a ridicat pe cer vestea o vreme frumoasă. Nimic în afară de trotuarele sparte și praful care se ridica după fiecare mașină nu ar fi trebuit să umbrească zâmbetul de pe fața oamenilor. Eu mai cred că omul se naște zâmbind și doar problemele îi înnegurează chipul. A fost nevoie să plec din oraș ca să mă conving că am dreptate. Nu departe de betoanele sparte ale orașului, de praful Devei și gălăgia perforatoarelor care sparg trotuare, am evadat într-o altă lume. La nici jumătate de oră de mers, am ajuns în centrul comunei Ilia. Parcă m-am întors în timp, undeva, într-un târg ardelenesc de dinainte de război. Centrul „târgului” de pe malul Mureșului și-a păstrat farmecul patriarhal de dinainte de război. Trotuarele și parcările amenajate și zonele verzi bine îngrijite amintesc de micile localități austro-ungare, care, din păcate, sunt mult mai bine conservate acum în Austria și Ungaria, decât în Transilvania. Ilia este totuși o excepție fericită de la acest lucru. Aerul vesel al „târgului” se reflectă și pe chipurile oamenilor. Tot români, tot cu probleme, cu aceleași griji ca și orășenii, dar mult mai deschiși. Oamenii au învățat să zâmbească, să salute, să înceapă ziua cu o glumă. Un „ciuf” se leagă de oricine trece pe lângă terasa unde își bea cafeaua. Face glume! Decente, simpatice chiar. Nimeni nu se supără. Toată lumea zâmbește, toată lumea își începe ziua bine dispusă. Stau o clipă și mă gândesc: aici toți sunt prieteni? Parcă și soarele strălucește altfel. O fi din cauza lipsei prafului?! Sau pur și simplu între oamenii deschiși și bine dispuși îl văd eu altfel? „Târgul” ăsta chiar trăiește, desprins parcă din nuvelele lui Slavici. Apare aici birtașul, tâmplarul, poștașul, tractoristul, primarul, învățătorul, ba chiar și „turcul” care ține un magazin cu de toate. Toți sunt parcă o mare familie, toți se cunosc, toți glumesc. Chiar și problemele sunt tratate și rezolvate cu zâmbetul pe buze. Vorba unei reclame: „Aici aș fi vrut să mă nasc, aici aș vrea să trăiesc”. La nici jumătate de oră de Deva am găsit o altă lume. Și cât de ușor mi-a fost să intru în ea! Am băut un ceai cu oamenii la o terasă în centru. Și parcă ne cunoșteam de o viață. Poveștile despre echipa de fotbal au început să curgă ca între băieți. Doar când a venit directorul liceului am schimbat puțin subiectul. Și Bacul este ceva de dezbătut, mai ales când la masă erau și câțiva părinți care treceau prin „emoțiile” examenelor. Am plecat să-i cunosc mai bine pe oamenii aceștia aproape ireali. Nu mi-am dat seama că am ieșit din centrul comunei. Asfalt peste tot, trotuare aranjate și zone verzi peste tot. Chiar și drumul până la țarină este asfaltat și cu trotuarele pavate. Am înțeles de ce în Ilia este altfel decât în Deva! Nu numai oamenii zâmbesc aici. Zâmbește comuna!

Vezi și

Close