glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Sare-n ochi

Sâmbătă m-am lămurit, încă o dată, că bunul simț și normalitatea nu au căutare în presa din România, avidă după poale în cap și senzațional, de multe ori indecent sau macabru. Zi se zi, de 25 de ani încoace, românii sunt îndobitociți de o presă la rândul ei îndobitocită, care se isterizează în fața unor gesturi mărunte sau a unor non-știri prezentate în breaking new-suri răsunătoare. Ce s-ar fi întâmplat dacă un secui ar fi arborat steagul Ungariei sau cel al secuilor la o maniferstare oficială? Toate televiziunile naționale ar fi prezentat imagini, „deștepții” țării și-ar fi dat cu părerea prin talk-show-uri la ore de maximă audiență. România din televizor s-ar fi isterizat în fața gestului profund antiromânesc al ungurului care – nu-i așa? – ar fi mai bine să se ducă dincolo de Tisa, dacă vrea să arboreze steagul strămoșilor săi. Sâmbătă, în fața unei adunări de câteva zeci de oameni, dintre care o mare parte maghiari, călugărul franciscan Bőite Csaba a luat tricolorul românesc și s-a fotografiat cu el într-un gest atât de firesc, încât a trecut neobservat de majoritatea celor prezenți. Un om de o simplitate apostolică, un călugăr maghiar, care și-a închinat viața copiilor săraci, care cu greu rostește fraze în limba română, nu a avut nicio reținere în a se poza cu steagul țării în care trăiește. Gestul șocant prin firescul său demontează toate teoriile naționaliștilor speriați că la un moment dat maghiarii vor lua Transilvania sub braț și vor fugi cu ea undeva în Câmpia Panoniei. Bőite Csaba, sufletul Fundației „Sfântul Francisc”, decretat de Parlamentul European „Cetățeanul anului 2011 în Europa”, este genul de maghiar care trebuie să-și găsească locul în știrile difuzate de presa dâmbovițeană. El ilustrează cel mai bine relațiile româno-maghiare din Transilvania și nu acele gesturi extremiste sau șovine ilustrate din belșug de instituțiile mass-media de peste Carpați. Pentru Bőite Csaba nu există altă instanță morală în afară de Dumnezeu și Dumnezeu nu are nicio naționalitate. În numele Lui, călugărul franciscan din Deva face adevărate minuni. Pentru că cea mai mare minune posibilă este să schimbi destinul unui copil. Și părintele Bőite Csaba este un „înger” trimis pe pământ să schimbe destinele a mii de copii. Pentru el sufletele care trec pragul căminelor nu au nici religie, nici naționalitate, nici etnie. Pentru el copiii sunt copii, suflete curate care au nevoie de hrană, de îngrijire, de educație. Pentru el scopul final este ca aceste suflete curate, care trec pragul fundației, să pornească în viață la fel de curate. Câți tineri născuți fără viitor a salvat părintele Bőite Csaba punându-le, pe lângă educație, în bagajul cu care au pornit în viață credință, speranță și dragoste, trei sentimente de care nu ar fi avut parte în lipsa Fundației „Sfântul Francisc”.
Privind smerenia cu care a primit părintele Bőite Csaba o distincție simbolică a comunității devene, mi-a trecut prin minte un gând: cum ar fi lumea dacă ar fi condusă de oameni care simt și gândesc ca acest Om. Cu siguranță am trăi într-o lume a toleranței și a dragostei față de semeni. O lume în care credința adevărată, înfăptuită și nu doar clamată, ar ține locul urii, interesului meschin, corupției și crimei. Din păcate însă, oameni ca Bőite Csaba trec de multe ori neobservați, lăsând urme doar în sufletele celor cu care vin în legătură directă. Asta se întâmplă pentru că ochii noștri s-au obișnuit să vadă numai mizeria, vulgaritatea și fărădelegea, trecând mult prea nepăsători pe lângă dragoste, speranță și credință.

Vezi și

Close