glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Sare-n ochi…

Stătea badea Gheorghe undeva în marginea islazului, proptit de o cruce veche de piatră şi, prin rotocoalele de fum de la ţigara răsucită din ziar, aştepta să vină americanii. Şi veniră, dragii de ei. După mai bine de 50 de ani veniră, şi nu singuri, ci cu toată Europa în spinare. Badea Gheorghe îşi scuipă în palmele muncite pe loturile de la colectiv şi se lumină la faţă, crezând că peste întreg satul se vor revărsa şuvoaie de lapte şi miere. Auzise şi el câte ceva despre planul Marshall, ăla cu care s-au refăcut nemţii după război de au ajuns cei mai tari din Europa, şi gândea badea că oarecum la fel are să fie şi la noi, dacă tot aderăm la marea familie a Europei. Se şi vedea ţăranul ardelean conducându-şi tractorul cu aer condiţionat pe uliţele asfaltate ale satului spre Mc’Drive-ul din colţ, de lângă cooperativă. Dar nu apucă să viseze prea mult badea Gheorghe la binefacerile integrării în societatea capitalistă că se şi năpustiră peste el fel de fel de domni îmbrăcaţi cu costume elegante şi legaţi la gât cu cravate de mătase, care au scos din „străiţile” diplomat pliante şi broşuri de informare, scrise parcă în alte limbi. Chiar dacă şirul cuvintelor îi părea cunoscut lui Gheorghe, nici cum nu era în stare să desluşească înţelesul vorbelor domnilor ălora şi a ceea ce scria în pliantele împărţite. Şi dacă nici vecinul Pătru, cu şcoală de partid la oraş şi doi ani de „Ştefan Gheorghiu”, nu pricepe nimic, atunci ce să mai pretindă el, om simplu cu opt clase, că atâtea se făceau pe vremea tinereţii sale. Din tot discursul domnilor, Gheorghe a reţinut câteva înşiruiri de litere care, cică, ar ajuta oamenii să obţină bani pentru agricultură. Un fel de credite pe care nu mai trebuie să le dea înapoi. De la OJPDRP şi CRPDRP sau APDRP pot ţăranii să ia ghidul solicitantului de fonduri europene. Dacă nu pricepe nimic din ghidul respectiv, badea Gheorghe poate să meargă la ANCA sau OJCA să găsească acolo domni mai şcoliţi care sa-l lămurească, dar până ajunge la ei musai să completeze formularul „E 1.1”, la care să anexeze documentele tehnice şi financiare cerute în acest formular. După ce are toate actele completate, de el personal sau cu ajutorul unor specialişti, care trebuie plătiţi pentru asta, badea Gheor­ghe trebuie să depună documentaţia la OJPDRP, dar neapărat înaintea datei „D” care fi­gurează în licitaţia de proiecte. Aici badea Ghe­orghe se scărpină în cap şi începu să-l apuce dorul de colectivă. Dar perseverent, ca orice ţăran care-şi iubeşte pământul, s-a încăpăţânat să pună mâna pe banii europenilor. A depus cererea de finanţare la SVCF din cadrul OJPDRP, unde i-au fost completate formularele „E 2.2” şi „E 2.1”. Dacă toate actele sunt în regulă, dosarul ajunge la CRPDRP şi APDRP, dar numai cu formularul „E 3.5”, completat de un expert. Badea Ghe­orghe a obosit să mai urmărească prezentarea domnilor cu cravată şi costum. A ieşit din căminul cultural, s-a gândit că oricum nu-i place mâncarea de la Mc’Drive şi a intrat să bea un monopol la „buticul” de lângă cooperativă, unde intra şi când venea de la CAP sau IAS cu preşedintele CUASC şi cu tovarăşul de la MAT să împartă ţuica scoasă ilegal şi „ne­rambursabil” de la căldare.

Vezi și

Close