Sare-n ochi
Românii au aprins o nouă dispută în spațiul public, pornită tot de la interpretarea unor date istorice. De fapt pentru un popor a cărui istorie a fost scrisă mai mult de propagandiști decât de istorici, nici nu sunt de mirare disputele de acest gen. Așadar: 9 sau 10 mai e ziua independenței? Aceasta-i întrebarea care îi frământă în aceste zile pe cei mai mulți dintre conaționalii rămași în țară. Că cei plecați printre străini muncesc și nu au timp de povești de „politician” odihnit.
9 mai – A fost considerată Ziua Independenței de către comuniști pentru a scoate din mentalul colectiv Ziua Națională din perioada monarhiei care era 10 mai. De asemenea, ziua de 9 mai le convenea de minune comuniștilor pentru că a fost și ziua în care Uniunea Sovietică sărbătorea victoria împotriva fascismului. Ambele evenimente sunt rodul unor interpretări „originale” a faptelor istorice de către propaganda comunistă care voia să îndepărteze România de valorile occidentale. Din păcate, teoriile propagandei roșii au rămas încă vii în mintea multor formatori de opinie sau politicieni din România, incapabili să accepte adevărul istoric, dezgolit de elementele de propagandă sovietică sau naționalistă.
În 9 mai comuniștii sărbătoreau înfrângerea Germaniei Naziste, în condițiile în care nemții capitulaseră deja necondiționat în fața Aliaților occidentali din 7 mai 1945, ora 02:41, la Reims în Franța. Actul capitulării este semnat de Președintele Reichului, Amiralul Karl Dönitz, și de către Alfred Jodl din partea Înaltului Comandament al Wermachtului. Orgolios, Stalin nu a acceptat ideea de a nu fi fost el cel căruia i s-a predat armata germană și a continuat lupta de unul singur încă două zile până când în 9 mai 1945 germanii au semnat și cu el la Berlin, într-o atmosferă teatrală, un act de capitulare necondițională.
În ceea ce privește Ziua Independenței de stat a României, mutată de comuniști în 9 mai pentru a o separa de adevărata Zi Națională din 10 mai, aceasta este și mai controversată. În primul rând pentru că în „epoca” comunistă, nici românii și nici rușii nu vorbeau foarte multe despre perioada monarhistă a celor două țări. Or în cucerirea independenței României un rol important a avut regele Carol I care s-a implicat în războiul ruso-turc. În aceste condiții, istoriografia comunistă a atribuit unui discurs al Ministrului de Externe al României, Mihail Kogălniceanu, făcută în 1877 în fața Parlamentului, greutatea unei declarații de independență.
10 mai – are o semnificație triplă în istoria Românei, fiind până în 1947 Ziua Națională.
În anul 1866 principele Carol I a depus jurământul în fața Parlamentului României începând astfel o lungă și fructuoasă domnie care a dus la modernizarea României.
În anul 1877 Senatul României a votat Proclamația de Independență față de Imperiul Otoman, adevăratul act care consfințea voința poporului român prin reprezentanții săi de a rupe relațiile de vasalitate față de „Înalta Poartă”. Independența votată la 10 mai 1877 a fost recunoscută un an mai târziu prin Tratatul de la Berlin.
În anul 1881 principele Carol I este încoronat Rege al României independente. Avea să domnească până la moartea sa din 1914.
Cele trei evenimente importante pentru istoria României, în care însă nu au fost implicați comuniștii, au făcut ca din 1948 sărbătorirea zilei de 10 mai să fie interzisă. Mai mult, ca să scoată definitiv din mintea românilor această zi, comuniștii au inventat în 9 mai chiar și ziua PCR, susținând că în acea dată în anul 1921 ar fi fost fondat Partidul Comunist Român. Sărbătorirea zilei de 10 mai a mai fost interzisă și în anul 1917 când Bucureștiul se afla sub ocupație germană. În 14 mai 2015 Parlamentul României a adoptat o lege prin care s-a stabilit că „Ziua de 10 Mai va fi sărbătorită în fiecare an ca sărbătoare națională” prin organizarea de manifestări cultural-artistice. În textul actului normativ nu apare explicit denumirea sărbătorii, dar în media e denumită „Ziua Regalității”.
