glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Sare-n ochi

Oamenii muncii de la orașe și sate au sărbătorit, ieri, ziua de 1 Mai, o zi cu profunde semnificații patriotice și adâncă vibrație revoluționară. În cinstea acestei zile de sărbătoare, oamenii care trăiesc de pe urma muncii proletariatului și țărănimii, strâns uniți în jurul baronului suprem și a sinistrei sale prim-ministru, au raportat noi și noi succese pe „frontul” luptei împotriva României.

Având în minte și suflet modelul revoluționar al liderului Ion Iliescu, care și-a sacrificat ani din viață pentru nobilele idealuri ale baronilor locali uniți ai României, cei mai mici dintre pesediști și liberali au raportat la rândul lor importante realizări consumul de alcool și alte „amețitoare” mai mult sau mai puțin legale. În cinstea zilei de 1 Mai, cluburile de fițe din Mamaia au fost pline de cocalari, pițipoance și beizadele, care au în comun cu munca tot atâta cât are sula cu prefectura.

Dacopații și-au adus și ei contribuția la sărbătorirea cât mai energică a Zilei solidarității internaționale a celor ce muncesc, ghiftuindu-se cu tradiționalii mititei dacici. În alocuțiunea s-a în fața colegilor de salon, Ghiță Funar a subliniat faptul că grătarul cu mititei este de fapt invenție dacică, mai multe astfel de obiecte încărcate cu mici fiind reprezentate pe Columna lui Traian. În anumite zone din județul Hunedoara, alături de mititei, au fost consumate impresionante cantități de virșli – denumirea acestora fiind inspirată din dacicul „vurst”. Românii „verzi” nu s-au arătat deranjați de faptul că 1 Mai este o sărbătoare importată de dincolo de ocean, după modelul „Valentine’s Day” – înlocuit cu dacicul „Dragobete” – sau „Halloween” – blestemat de dacopați și BOR. În accepțiunea acestora, sărbătoarea americană a muncii a fost purificată prin confiscarea acesteia de către comuniști, în România fiind reimplementată pe filieră sovietică.

De asemenea, „tovarăşul” Orlando Teodorovici, prezent și el în Mamaia ca să-și confirme renumele de „discotecar” cu care l-a caracterizat Traian Băsescu, și-a luat angajamentul să bage în insolvență România, cu un trimestru mai repede decât a fost planificat, exprimându-și prin această devansare a planului recunoștința și admirația față de faptele de eroism ale unuia dintre predecesorii săi iluștri, Darius Vâlcov, omul marilor afaceri încheiate inclusive prin cimitire. La rândul său, primarul Capitalei, Gabriela Pandele, și-a exprimat întreaga sa recunoștință, acum în zi de sărbătoare, pentru călduroasa primire care i-a fost făcută printre alegătorii din Ferentari.

Nici Patriarhul României, exagerat de fericitul Daniel, nu a scăpat ocazia să transmită un mesaj celor ce, prin munca lor, contribuie la bunăstarea bisericii și sporirea averilor înalților ierarhi. În alocuțiunea sa, înalt stătătorul BOR a ținut să aprecieze performanțele învățământului românesc, care scoate an de an generații de analfabeți funcționali, cu aplecare sinceră spre pupatul de moaște. De asemenea, părintele spiritual al românilor a ținut să înfiereze cu mânie proletară (ca să se asorteze cu 1 Mai) cheltuielile pe care tinerii cocalari, împreună cu pițipoancele din dotare și beizadelele alimentate cu bani publici, le fac în aceste zile în stabilimente de pierzanie, în loc să frecventeze mănăstirile și bisericile la fel de scumpe și opulente ca barurile. Exagerat de fericitul Daniel a subliniat că, în cinstea zilei de 1 Mai, cu gândul la clasa muncitoare oropsită, își va cumpăra un nou model de limuzină pentru a spori mândria românilor față de păstorul lor spiritual.

Baronul suprem al României, Liviu Dragnea, și marioneta sa nu au putut să declare nimic din motive obiective. Translatorul care traducea textele din ebraică a fost liber cu ocazia zilei de 1 Mai.

Back to top button