Sare-n ochi
Un raport al Curții de Conturi arată că, într-un singur an, 2016, România a fost prejudiciată cu 9,3 miliarde de euro. Nu spun „furată”, pentru că o parte din acești bani au fost ”mătrășiți” din prostie și incompetență, dar este evident că o altă parte a fost furată. Care este raportul între hoție și prostie nu spune Curtea de Conturi, dar este evident că, ținând seama de competența instituției, paguba de 9,3 miliarde de euro este cauzată de funcționari ai statului, fie ei angajați ale administrațiilor publice, ale societăților cu capital de stat sau demnitari. Și cum în zona de decizie cei mai mulți factori responsabili sunt oamenii partidelor, ajungem la concluzia că hoția și incompetența merg mână în mână cu politicul. Poate de aceea, politicul, prin voința lui Liviu Dragnea, a fost acela care a decis că bugetarii, adică tocmai incompetenții care au cauzat statului român în 2016 prejudiciul de 9,3 miliarde de euro, merită să fie recompensați cu salarii mai mari. În multe cazuri chiar nesimțit de mari.
În momentul de față România are un aparat public mult supradimensionat, începând de la Guvern și terminând cu primăria din comuna cea mai mică a țării. Fondurile publice se împrăștie pe salarii nemeritate unui număr exagerat de funcționari, iar sistemul de pensii fără nicio noimă este susținut nu din contribuțiile beneficiarilor ci de contribuabili, în mare parte, și din contribuția persoanelor active, nevoite să-i țină în spate pe pensionari. În acest mod, România se îndreaptă sigur spre colaps. Pe buzele tuturor celor care se pricep cât de cât la economie stă o singură întrebare: cât va mai putea mediul privat să țină în spate uriașul aparat de stat, care crește pe zi ce trece sub guvernarea Liviu Dragnea? Și cât va putea să acopere prejudiciile imense (9,3 miliarde de euro într-un singur an) din taxele și impozitele plătite? Pentru că principalul ”izvor” din care se adapă bugetul de stat este mediul de afaceri privat. Un mediu de afaceri care are tot atât de spus în modul de cheltuire a banului plătit de el pe cât are și un bancomat de la care ne scoatem salariul.
În aceste condiții este evident că luminița care se vede în tunel nu este capătul acestuia, ci trenul. Un tren care ne va lovi în curând, iar impactul va fi catastrofal pentru România, țara de la coada Europei care nu face nici un efort să diminueze decalajul față de țările civilizate. Avem o infrastructură de transport mizerabilă, spitale mai apropiate de secolul al IX-lea decât de al XXI-lea, un nivel de trai mediu la limita subzistenței și în loc să investim în dezvoltare susținem un aparat birocratic imens care creează prejudicii uriașe bugetului. Ne bazăm, când vine vorba de dezvoltare, exclusiv pe fondurile europene, dar, în același timp, la nivelul puterii politice ducem o campanie perfidă, antieuropeană. L-am auzit pe „tătucul” Dragnea spunând, în urma unei discuții cu Ambasadorul SUA, că este nemulțumit de componenta economică a Parteneriatului Strategic. Cu alte cuvinte, că investitorii americani nu dau buzna în România. Dar Tot Dragnea și tovarășul său Tăriceanu erau cei care vedeau în multinaționale răul suprem pentru România. Or investitorii pe care poate să-i determine SUA să investească în România, ne place sau nu, multinaționale se numesc.
Este mai clar ca niciodată că în România se cască o falie din ce în ce mai adâncă și mai greu de trecut între mediul privat și clasa politică. Pentru că nici partidele care se revendică a fi de dreapta nu apără cu adevărat interesele contribuabililor, ale celor care susțin pe umerii lor întreg aparatul birocratic și, pe deasupra, pe asistații social. Deja nevoile mediului de afaceri se îndepărtează din ce în ce mai mult de prioritățile clasei politice. În timp ce politicienii vor să-și asigure cu orice preț rămânerea la putere sau accesul la putere – de la caz la caz – mediul de afaceri vrea predictibilitate, siguranță, un sistem fiscal dinamic și încurajator, infrastructură, învățământ adaptat nevoilor pieței, forță de muncă bine pregătită și sănătoasă. Lucruri simple pe care actuala clasă politică nu mai este nici dispusă, nici capabilă să le asigure.
