Sare-n ochi
Chiar şi înainte de a se încheia Olimpiada de la Londra demonstrează cât de jos a ajuns sportul românesc. Practic singurele medalii câştigate de România sunt rezultatul unei inerţii a şcolii de gimnastică şi a unor rezultate remarcabile pe plan individual a câtorva sportivi talentaţi. România nu mai contează nici măcar în sporturi pe care nu demult le dominam, cum ar fi canotajul, anumite probe de atletism, scrima, chiar şi câteva probe de înot. Ca să nu mai vorbim de faptul că în sporturile de echipă am avut o singură reprezentare prin echipa masculină de polo pe apă, care a câştigat un singur meci. Handbalul, voleiul sau baschetul românesc nu există la nivel olimpic. În curând vom spune că sportul românesc nu va exista la nivel olimpic, pentru că declinul este evident şi pare de ne oprit. Care ar fi totuşi cauzele lipsei de performnaţă a sportivilor într-o ţară în care s-au investit bani grei în săli de sport şi bazine de înot? Atitudinea întregii societăţi româneşti faţă de valori, cred eu, că stă la baza lipsei de performanţe. Lipsa modelelor îndepărtează tinerii de sălile de antrenament. România nu mai produce sportivi de valoare, în schimb este campioană în promovarea curvelor şi a proxeneţilor. Daniela Crudu sau Adelina Pestriţu sunt mult mai mult mediatizate decât orice sportiv, campion olimpic. În timp ce în Ungaria, de exemplu sportivii cu rezultate merituorii sunt invitaţi prin emisiuni şi promovaţi pe larg în presa scrisă, la noi ori nu există, ori sunt scoase în evidenţă doar părţi negative din activitatea lor sau aspecte mondene. Valoarea pare să nu intereseze pe nimeni în România. Dacă în urmă cu 20 de ani orice fetiţă visa să ajungă Nadia Comăneci sau Lavinia Miloşovici, acum piţipoancele cu scutec se văd vedete TV, de fapt nişte curve bine promovate după modelul Pamfile, Crudu sau Senzual. Atâta poate să producă o societate bolnavă, care a reuşit în 22 de ani să răstoarne toate scările de valori. Degeaba au fost construite săli de sport dacă tinerii nu sunt îndemnaţi spre performanţă. Sportul de masă, aceea bază de selecţie pentru sportul de perfrmanţă nu mai există practic în România. Toată activitatea sălilor de sport se rezumă la organizarea unor meciuri de fotbal între grupuri de prieteni, fără nici o pretenţie de acces la performanţă. Singura şansă pentru sportul românesc este ca în săli, bazine sau pe stadioane să îşi facă apariţia profesori cu har şi ambiţie, antrenori dornici de performanţă şi tineri care să-şi dorească să facă sport. Dar aceşti tineri nu vor apărea peste noapte. Ei au nevoie de modele la care să se raporteze. România nu va avea nici o şansă de redresare, în sport sau în viaţa socială atâta timp cât Oana Zăvoranu este mai cunoscută decat Sandra Izbaşa sau atâta timp cât un pokerist împătimit, cel mai puturos parlamentar ajunge Preşedinte interimar şi un plagiator dovedit conduce Guvernul.
