Sare-n ochi

Războiul penalilor cu țara continuă în ritm accelerat. Comisia „Iordache” lucrează la „foc continuu” încercând să impună modificări aberante la legislația penală. În fond problema nu este legată de modificarea legilor. Pentru că sistemul legislativ ar trebui să fie într-o continuă adaptare la necesitățile societății, la dezvoltarea ei, la schimbările apărute în ea. Problema gravă este că modificările legislative nu se fac raportat la necesitățile societății și la interesele unor lideri politici atât de puternici încât pot să influențeze votul Parlamentului. În aceste condiții, atât îngrijorarea partenerilor externi ai României cât și a societății civile, referitor la instituirea unui climat de insecuritate într-o țară membră a Uniunii Europene, este justificată. Cu atât mai mult cu cât specialiștii nu au avizat proiectele de lege luate în discuție de Comisia „Iordache” și evident că nici amendamentele depuse de parlamentarii puterii. Tocmai acele amendamente sunt contestate vehement de magistrați și voci din poliție. Adică de oameni care se lovesc zilnic de aplicarea normelor penale pe care coaliția PSD-ALDE-UDMR încearcă să le modifice.

În disperarea de a scăpa de condamnări penale și a deschide calea spre puterea absolută și subordonarea banului public intereselor personale, câțiva lideri politici riscă să facă din România un „paradis infracțional”, o țară în care hoții și criminalii vor fi protejați de lege în loc să fie sancționați. Aproape că ar fi mai avantajos pentru români să le asigure lui Dragnea și Tăriceanu imunitate pe viață, cu condiția să lase în pace legile penale și să-i lase să-și facă treaba pe cei care le aplică. Evident că această propunere este utopică, dar vrea să sublinieze gravitatea în plan social a modificărilor pe care PSD și aliații săi încearcă să le aducă în legislația penală a României.

În orice țară normală modificările la legislația de o importanță majoră, cum sunt legile penale, se fac în colaborare cu specialiști în domeniul dreptului. În România există un Institut de Cercetări Juridice care funcționează pe lângă Academia Română, care ar putea fi cooptat în procesul legislativ cu atât mai mult cu cât modificările la legislația penală sunt făcute de câțiva parlamentari cu studii îndoielnice și doctorate luate după modelul copy/paste. Președintele Comisiei Legislative a Senatului, Șerban Nicolae, cunoscut mai mult ca „șoferul” lui Cătălin Voicu, a absolvit Facultatea de Drept a Universității Româno- Americane la 11 ani de la terminarea liceului și când era deja bine înfipt în funcții politice. Este lesne de bănuit cam câtă școală a făcut Șerban Nicolae la respectiva universitate privată în condițiile în care în perioada în care a urmat cursurile, unitatea de învățământ era în procedură de acreditare, iar Șerban Nicolae era unul dintre oamenii de bază ai Președintelui Ion Iliescu. Nici președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților, un alt „luptător” pentru modificarea legislației penale, nu este mai școlit în științe juridice. Eugen Nicolicea a absolvit tot la anii maturității o formă de învățământ la distanță a Universității „Spiru Haret” în Drobeta Turnu- Severin, când era deja un important și influent om politic. Despre Florin Iordache, celebrul președinte al Comisiei Speciale de Modificare a Legilor penale, nu prea sunt multe de spus. Poate doar că a absolvit Facultatea de Drept din Craiova, tot într-o formă de învățământ universitar la distanță, când era deja bine înfipt în politică și avea 42 de ani.  Cei trei „juriști marcanți” ai PSD sunt cei mai vocali în a susține „măcelărirea” legilor penale și de a-i califica drept neștiutori și rău intenționați pe magistrați, fie ei judecători sau procurori, pe membrii CSM sau specialiștii Ministerului Public, care se opun modificărilor argumentând acțiunile lor. Diferența între șefii pesediști ale celor două comisii juridice, Nicolicea, Iordache și Nicolae și magistrații care se opun măcelăririi legilor penale constă în examene grele luate pe „carte” în ani de studii aprofundate la Institutul Național de Magistratură, unde se intră extrem de greu, și nu în ultimul rând în ani de practică.