glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Sare-n ochi

Votul din 5 noiembrie pentru Primăria Deva va avea valențe naționale. Rezultatul este foarte important atât pentru PNL, cât și pentru PSD, principalele două combatante. Cu toate astea meciul se joacă în trei, pentru că și independentul Marius Blendea va avea un cuvânt greu de spus în tranșarea disputei. Prezența fostului lider PSD, Victor Ponta, la Deva, ca susținător al lui Blendea, va cântări greu în distribuirea voturilor pesediștilor, care au de ales între un social-democrat autentic, dar neînregimentat, și un candidat sub semnul celor trei trandafiri care încă nu și-a șters de pe frunte nici semnul electoral al PC și cu atât mai puțin cel al PNL. Restul „mărunțeilor” care încearcă să arbitreze meciul nu cred că va influența scorul final.

În 5 noiembrie, singurii care pot să încline balanța sunt, până la urmă, alegătorii. Dacă aceștia au maturitatea necesară să voteze nu numai emoțional, ci și util, votul lor se va concretiza într-un viitor primar legitimat prin scrutinul popular. Dacă sentimentele electoratului vor prima în fața realismului și pragmatismului, există riscul ca cel care va conduce Deva în următorii ani să nu fie un primar al devenilor, ci al jocurilor de culise sau pur și simplu al hazardului. Intrarea în competiție a unor „iepurași”, fără nicio șansă de câștig, are tocmai acest rol, de a abate votul negativ de la principalul contracandidat spre o zonă neutră. Spre candidați care oricum nu au șanse să câștige, dar care privează competitorul cu șanse de niște voturi care ar putea să facă diferența.

Și strategia cu falșii competitorii numiți și „iepurași” este cu atât mai des întâlnită cu cât votul este mai emoțional și mai negativ. Cu alte cuvinte, dacă nu știi pe cine să votezi, dar ești sigur cu cine nu ai vota, principalii candidați scot în competiție suficiente variante pentru a colecta voturile nemulțumiților. Și, de multe ori, electoratul naiv, de bună credință, se îndreaptă spre un candidat cu profil impecabil dar, din păcate, fără șanse, risipind astfel votul negativ și ajutându-l involuntar tocmai pe cel pe care nu ar vrea să-l voteze.

În cazul Devei avem un candidat care nu se identifică deloc cu electoratul PSD, Petru Mărginean, și un alt candidat, Marius Blendea, care, chiar dacă este independent, este cunoscut ca fiind de stânga, din moment ce a fost membru marcant al PSD și are printre susținători un fost premier și președinte al social democraților, pe Victor Ponta. Este evident că electoratul PSD, care nu îl acceptă pe fostul conservator și liberal Mărginean, se va îndrepta cu votul spre Blendea. La rândul său, candidatul propus de USR, un cvasi-necunoscut, va rupe din voturile celor care nu vor să audă de „Ciuma Roșie”, făcând astfel, de fapt, chiar jocurile candidatului PSD, partid pe care ei, declarativ, nu vor să-l voteze.

În aceste condiții, votul negativ poate să devină o capcană chiar și pentru electorat. Un vot negativ care nu este orientat pragmatic și rațional spre candidatul cu cele mai mari șanse de a-l învinge pe competitorul antipatizat este un vot care, de fapt, îl sprijină pe acesta. Cu alte cuvinte, dacă știi sigur pe cine nu vrei, votează cu cel mai bine plasat contracandidat. În caz contrar, riști să îl ajuți chiar pe candidatul contra căruia ai vrut să votezi.

Back to top button