Sare-n ochi

A fost nevoie de 26 de ani de economie de piață și tot atâția de jefuire sistematică a banului public, de către politicieni pentru ca presa, procurorii și chiar politicienii să vorbească despre oportunitatea reglementării societăților pe acțiuni cu acțiuni la purtător. Era demult evident că marile averi din România nu sunt materializate numai în conturi deschise prin diverse paradisuri fiscale sau prin obiecte de valoare, metale prețioase, opere de artă etc…, ci și prin acțiuni la purtător deținute de magnații zilei în firmele pe care le abonaseră la bani publici. Este suficient să urmărim societățile comerciale cu care „baronii” din politică derulau afaceri profitabile pentru ei și păguboase pentru România. Aproape toate sunt organizate ca societăți pe acțiuni și au cel puțin o parte dintre acțiuni ”la purtător”. Și rețeta nu este nouă. Se practică încă din perioada interbelică, vreme în care denumirea unor asemenea firme era de ”Societate Anonimă”. În sensul că acționarii nu erau cunoscuți. Începând de la Casa Regală, în special Carol al II-lea și terminând cu istoricul dar și fostul premier, Nicolae Iorga, aproape toți politicienii vremii erau implicați în astfel de societăți anonime. De fapt, firme în spatele cărora nimeni nu știa cine se află.

O asemenea firmă, organizată sub forma unui S.A. (societate pe acțiuni), cu acțiuni la purtător este foarte greu de controlat din punct de vedere a structurii de capital. Practic acțiunile sunt sub forma unor înscrisuri pe care posesorul le deține și poate să le depoziteze oriunde, de la bănci la dulapul cu așternuturi al soacrei. Aceste acțiuni îi dau proprietarului dreptul de vot în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) și dreptul de a încasa dividende din profitul societății. Nimeni nu poate să știe cine deține acțiunile decât în ziua în care are loc AGA sau în ziua în care sunt ridicate dividendele. Dar nici atunci nu se poate ști cu siguranță, pentru că titularul acțiunilor poate să trimită un om de încredere cu ele atât la ședința AGA cât și pentru ridicarea dividendelor. Practic aceste acțiuni pot să circule liber fiind transmise cu titlu oneros sau gratuit între persoane fără niciun control al statului, spre deosebire de acțiunile nominale al căror titulari sunt cunoscuți și chiar luați în evidență într-un ”Registru al Acționarilor”. În condițiile în care marile averi obținute prin corupție pot fi foarte ușor ascunse în spatele unor Societăți Anonime (pe acțiuni) este greu de crezut că va avea Parlamentul interesul să schimbe ceva în legislație, în așa fel încât acțiunile la purtător să poată fi urmărite mai ușor și să fie identificați proprietarii acestora. În lipsa unor legi care să facă transparente acest gen de acțiuni, Dragnea, Năstase, Rușanu, Hrebenciuc și alți politicieni care sunt bănuiți că își ascund averile în acest fel, nu fac nimic ilegal. Pentru că legea nu interzice organizarea firmelor în societăți pe acțiuni cu acțiuni la purtător. Până cineva va reuși să demonstreze că acțiunile deținute de politicieni în diverse firme, cum este cazul celor pe care Dragnea se bănuiește că le are la Teldrum, sunt obținute în urma unor acte de corupție va fi cale lungă. În aceste condiții, discuțiile despre acțiunile la purtător, pornite în spațiul public de la ”afacerea Teldrum”, nu vor duce nicăieri. Sunt tot niște dezbateri sterile, care nu vor schimba în niciun caz sistemul corupt din zona politică ci, eventual, îl vor imuniza.