glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Proiect de lege: timbre colorate pentru alimente, în funcţie de riscul pentru sănătate

Produsele de pe rafturile magazinelor vor purta obligatoriu câte o etichetă cu un cod de culoare care să indice cât de riscante sunt pentru sănătate, dacă un proiect de lege care urmează să intre în dezbatere parlamentară va fi adoptat fără modificări notabile.

În plus, alimentele produse din materii prime autohtone vor avea afişat şi tricolorul. Un proiect asemanator, iniţiat de liberali, a fost respins în luna aprilie a acestui an.

Prin proiectul de lege depus de parlamentarii PSD, calitatea produselor va fi definită, în funcţie de gradul de risc pentru sănătatea consumatorilor, prin aplicarea de etichete (timbre), în culori distincte şi prevăzute cu elemente de siguranţă împotriva falsificării acestora.

Codurile de culoare care urmează a fi folosite in cinci grupe distincte: culoarea verde va fi destinată pentru produsele naturale fără risc pentru sănătate, culoarea galbenă pentru produsele cu risc scăzut sau mediu pentru sănătate, culoarea roşie pentru produsele cu risc ridicat pentru sănătate, iar culoarea albastră pentru produsele realizate din materii prime reciclabile.

Va exista şi posibilitatea combinaţiei a două dintre aceste culori. O ultima zonă pe timbrul respectiv va fi rezervată tricolorului românesc pentru produsele fabricate în România.

Sursa: agrofood.ro

Back to top button