Sare-n ochi

Cu cât ne afundăm mai mult în viața virtuală, cu cât relațiile între oameni se bazează mai mult pe interese și mai puțin pe afecțiune, lumea în care trăim se caracterizează din ce în ce mai mult printr-o ipocrizie feroce. Obiectivele majore ale societății nu mai sunt definite de principii, ci de interese, iar manipularea în direcția îndeplinirii acestora devine un mod de comunicare interumană. Din ce în ce mai multe grupuri achiesează la false teme care au ca obiectiv deturnarea atenției publice de la probleme grave  cu care se confruntă comunități umane mai mici sau mai numeroase, de la teme sensibile pentru cercuri financiare puternice sau pur și simplu împotriva interesului național. Empatia față de oamenii aflați în dificultate se rezumă doar la ajutoare pentru probleme de sănătate ale unor copii sau, cu ocazia sărbătorilor, la câteva acțiuni umanitare larg mediatizate. Societatea civilă, spiritul civic au fost demult confiscate și finanțate de interese oculte. Iar banii aruncați în joc nu sunt deloc puțini, fiind direct proporționali cu interesele apărate prin diversiuni puse la cale de grupurile civice constituite în organizații non-profit sau alte forme de asociere.

O familie din Șoimuș trăiește cu o alunecare de teren deasupra casei care poate să fie „înghițită” în orice clipă de valuri de pământ pornite la vale din cauza lucrărilor pe care firma magnatului Dorinel Umbrărescu le execută la autostrada Lugoj – Deva. Nu ar fi prima dată când „autostrada” lui Umbrărescu ar „pleca la vale”. Problema este că acei oameni din Șoimuș a căror casă se află acum în pericol nu au fost expropriați nici pentru locuință, nici pentru terenurile care sunt în pericol să fie antrenate în alunecare. Ministerul Transporturilor, prin CNADNR, nu a găsit de cuviință să exproprieze decât suprafețele de teren și imobilele care se încadrau strict pe perimetrul autostrăzii. Acești oameni, care trăiesc la câteva zeci de metri de șantier, nu au primit nimic. Cu ce să-și facă ei o altă casă? Unde să se mute cu întreaga lor gospodărie? Pe Umbrărescu nu-l prea interesează acest aspect. Pe șefii de la Ministerul Transporturilor nici atât.  Pe ei îi interesează doar finalizarea lucrărilor și încasarea banilor. Nu este singurul caz când buldozerele „regelui asfaltului” din Moldova au intrat pe terenuri private fără să fi fost în prealabil expropriate, nu este pentru prima dată când firma lui Umbrărescu lucrează fără acorduri de mediu sau fără autorizații de construcție. Oamenii nu contează în această poveste, unde miza sunt doar banii și kilometrii de drum. Oamenii sunt fără apărare în fața nesimțirii autorităților, a tupeului unui constructor și a nepăsării comunității.

Cu totul alta ar fi fost situația dacă oamenii a căror gospodărie riscă să fie înghițită de „taluzul călător” al lui Umbrărescu ar fi fost morți sau ar fi fost animale. Traseul autostrăzii a fost schimbat pentru că era deranjată o familie de lilieci. Ecologiștii furioși au protestat, au acționat în justiție toate instituțiile responsabile cu construcția autostrăzii. A fost înființat un call-center finanțat din fonduri europene, unde să fie semnalate problemele liliecilor. De asemenea, un cimitir vechi a creat mult mai multe probleme constructorilor autostrăzii decât gospodăria familiei din Șoimuș. Pentru activiștii civici și biserică, liniștea morților este mult mai importantă decât viața celor vii. Nimeni nu plătește pentru apărarea oamenilor. Iar unde nu sunt bani, nu există activism civic. Oamenii nu contează într-o lume în care urșii, melcii, ciocănitoarea sură sau liliacul gușat pot schimba traseul unei autostrăzi, pot opri o exploatare minieră sau construirea unei microhidrocentrale. Dar gospodăria în care un om și-a pus viața sa, a familiei sale și poate a generațiilor trecute este un obstacol nesemnificativ în fața buldozerelor și prea puțin important pentru activiștii civici. Povestea familiei din Șoimuș, care stă fără apărare în fața buldozerelor lui Umbrărescu, întărește vorba lui Plaut: „Homo homini lupus est” (Omul este lup pentru om).