Sare-n ochi

Ieri s-au împlinit 100 de ani de la nașterea unuia dintre ultimii „seniori” ai politicii românești, Ion Rațiu, un român şi un ardelean, cum nu mulţi am avut înainte și mai ales după 1989. Întors în România după o perioadă lungă de exil în Marea Britanie, Rațiu a fost primit cu bătaie de joc și „miștocărelile” tipice proletariatului dâmbovițean. După aproape jumătate de secol de comunism, românii nu mai știau să recunoască și să aprecieze valorile adevărate. Nici acum lecția de democrație și economie pe care Rațiu a vrut să le-o predea românilor nu este apreciată de un popor mult prea ingrat ca să-și recunoască adevărații patrioți. Pasionat de istorie, clujeanul Tudor Duică povestește cum a fost tratat Ion Rațiu după moartea sa și apreciază că așa ceva nu s-ar fi întâmplat niciodată la maghiarii sau saşii ardeleni…

„Ion Rațiu a fost îngropat în cimitirul central din Turda, preotul ortodox al bisericii <Adormirea Maicii Domnului> (Biserica Rățeștilor, ctitorită de familia Rațiu) nedând permisiunea înhumării sale lângă strămoși, în curtea bisericii, din cauza diferendelor dintre Biserica Ortodoxă Română și Biserica Română Unită cu Roma, Ion Rațiu fiind credincios unit.

Slujba de prohodire nu a putut fi însă oficiată în biserica ctitorită de familia sa, Biserica Rățeștilor din Turda, din cauza împotrivirii preotului parohiei ortodoxe care ocupă lăcașul din 1948 și care a împiedicat accesul clericilor greco-catolici în biserică pentru săvârșirea slujbei de înmormântare conform dorinței defunctului. Astfel slujba prohodului a avut loc în stradă, pe un ger pătrunzător.

Ion Augustin Nicolae Rațiu, n. 6 iunie 1917, Turda, Transilvania, Austro-Ungaria – d. 17 ianuarie 2000, Londra, Anglia, Marea Britanie, a fost descendent al familiei nobiliare ardelene Rațiu de Noșlac din Turda, atestată în Transilvania la sfârșitul secolului al XIV-lea și reînnobilată în anul 1625 de către principele Transilvaniei, Bethlen Gábor.

Membru de seamă al familiei Rațiu, a fost fiul avocatului Dr. Augustin Rațiu din Turda, care la rândul său a fost fiul protopopului greco-catolic al Turzii, Nicolae Rațiu (decedat în 1932). Mama sa, Eugenia Rațiu, născută Turcu, a fost nepoata lui Ion Codru-Drăgușanu, autorul <Peregrinului transilvan>.

A urmat școala în Turda și Cluj, iar în 1938 a obținut o diplomă în drept de la Universitatea din Cluj. În 1943, Rațiu a obținut o diplomă de economie de la Universitatea Cambridge (Anglia). A fost desemnat Membru de onoare post-mortem al Academiei Oamenilor de Știință din România.

În 1940, Ion Rațiu a fost numit consilier la Legația României de la Londra, sub ministrul Viorel Tilea.

La 29 noiembrie 1940, la câteva săptămâni după instaurarea regimului național legionar, a fost fondat Comitetul Național Român. Rațiu a făcut parte din conducerea organizației, aflată sub președinția lui Tilea.

Între 1940 și 1990 a locuit în Regatul Unit, unde a înființat (în 1979, împreună cu soția sa, Elisabeth Pilkington) și finanțat Fundația <Rațiu>. De asemenea, a fondat în 1984 Uniunea Mondială a Românilor Liberi.

După repatriere, în ianuarie 1990, a ajutat la refacerea PNȚ alături de Corneliu Coposu, devenind vicepreședinte al PNȚCD. A candidat la funcția de președinte al României la alegerile din 1990 unde a obținut 4,29 % din voturi și s-a plasat pe locul 3.

A fost ales deputat de Cluj din partea PNȚCD la alegerile din 20 mai 1990, respectiv la cele din 1992. În 1996 a fost ales deputat de Arad, tot din partea PNȚ-CD.”