Sare-n ochi

De peste un mileniu civilizația creștină luptă cu Islamul. A căzut Constantinopolul și odată cu el un imperiu al culturii și artelor, Bizanțul. Lovitura pe care otomanii, musulmani, au dat-o Europei a fost cumplită. Doar printr-un mare noroc semiluna nu a fluturat pe zidurile Vienei, dar Balcanii, pusta Ungară, chiar capitala regatului lui Matei Corvin și Iancu de Hunedoara au fost sub ocupație otomană. Islamul s-a întins spre centrul Europei, purtat de otomanii care îi catalogau pe toți cei care nu se închinau lui Alah și nu credeau în profețiile lui Mahomed ca fiind ghiauri, necredincioși.

Lupta Islamului cu Creștinismul, lupta valorilor tradiționale musulmane cu civilizația occidentală, continuă, chiar dacă „semiluna” nu mai calcă Europa în copitele cailor și nu-și mai croiește loc spre inima bătrânului continent cu tăișul iataganelor. Lupta Islamului cu valorile civilizației occidentale primește forme de un dramatism extrem. Și Europa este la fel de slabă în fața teroriștilor ISIS, cum a fost la un moment dat și în fața ienicerilor sau spahiilor sultanilor otomani. Incapabilă să se unească în fața unui pericol care începe să fie privit ca o fatalitate, Europa încă discută despre cote de refugiați, despre integrarea în lumea civilizată a musulmanilor care fug de războaiele din Orientul mijlociu, și mai ales din Siria. Nu cred că se va vorbi vreodată în Siria sau Irak, ori în Pakistan sau Afganistan despre integrarea creștinilor refugiați din calea terorii islamice.

În Bruxelles, Londra, Paris, acum în Manchester mor oameni nevinovați, mor copii, uciși de niște descreierați în numele unei religii care se vrea a iubirii și toleranței. Atât de toleranți sunt musulmanii, că nu acceptă nicio adaptare la lumea modernă a modului lor de viață, a relațiilor de familie. Atât de toleranți sunt că își țin încă nevestele acoperite până în vârful nasului chiar și în ștrandurile occidentale sau pe plaje. Dacă asta înseamnă toleranță, dragoste și adaptare la valorile țărilor în care au ales să trăiască, înseamnă că trebuie schimbată radical definiția adaptării și toleranței. În realitate, acceptarea în Europa a islamiștilor, încurajarea religiei lor, a obiceiurilor lor, în numele „drepturilor omului”, înseamnă pentru europeni sinucidere. Bătrânul continent va fi în curând unul acaparat de musulmani, sau mai precis unul predat de bună voie musulmanilor de către niște lideri incapabili să treacă peste frica de a nu fi „politically correct” și a nu încălca Drepturile Omului.

Dar conceptul de „drept al omului” este unul dintre cele mai aberante concepte inventate de civilizația democratică. Pentru că nimeni nu vorbește despre „obligațiile omului”. Ori este evident că omul, ca ființă socială, integrată într-un sistem comun de valori legale și morale, trebuie să aibă corelativ cu drepturile sale, și obligații. Una dintre obligații ar fi să nu fie aruncați în aer copii inocenți, oameni nevinovați, în numele unei lupte absurde a unei religii care se simte oprimată. Primii care ar trebui să lupte radical împotriva Islamului ar fi chiar musulmanii. Cele câteva milioane de musulmani pe care Europa i-a primit cu brațele deschise. Iar prima formă de luptă împotriva Islamului, a musulmanilor, ar fi acceptarea valorilor lumii în care își doresc să trăiască. Restul manifestărilor de delimitare față de atacurile teroriste săvârșite în numele lui Mahomed sunt vorbe goale. Din inacceptarea valorilor lumii occidentale de către musulmani se naște extremismul. Sloganul Europei pentru musulmani ar trebui schimbat din „Welcome” în „Integrați-vă și respectați valorile noastre”. Iar cine nu este capabil să se integreze, cine continuă să creadă, cu fanatism, în Islam să plece acasă, pentru că fanatismul duce inevitabil spre radicalizare și poate oricând să producă victime nevinovate pe un continent prea slab să-și apere cetățenii.