Sare-n ochi

Uniunea Europeană speră să mai ia o gură de oxigen după ce Emmanuel Macron a fost ales președintele Franței în fața naționalistei eurosceptice Marine Le Pen. Chiar dacă cea din urmă și-a nuanțat mult discursul anti UE în ultima perioadă, nu a reușit să iasă din „siajul” tatălui ei, ultranaționalistul Jean – Marie Le Pen, cunoscut pentru viziunile sale de extremă dreaptă. Practic, alegerile din Franța au semănat izbitor de mult cu cele din România anului 2000 când, naționalistul Vadim Tudor pierdea în fața neocomunistului Ion Iliescu într-o competiție în care electoratul și-a manifestat opțiunea pentru răul cel mai mic. Și în anul 2017, în Franța, răul cel mai mic a fost Emmanuel Macron, un personaj ciudat, cu un discurs extrem de apropiat de cel al socialiștilor, care însă a  apărut în prim plan pe fondul dezamăgirii francezilor față de întreaga clasă politică. Un tânăr, independent, a fost varianta pe care au preferat-o alegătorii din „hexagon”. Probabil că un asemenea profil de candidat ar da bine și în România, dar ce se află în spatele unui om politic apărut de nicăieri și ales, aproape peste noapte, șeful uneia dintre statele care se vrea pilon de bază al Europei?

Fost socialist, trecut în zona civică, Emmanuel Macron face parte din acei tineri susținuți de mișcarea neoliberală finanțată de adepții globalizării. Nu întâmplător actualul președinte al Franței a lucrat bancher pentru Casa Rotschild, fiind propulsat de aceasta în politică și apoi în zona civică, atât de atractivă în ultima vreme pentru  manipularea maselor. Practic, Macron a învățat foarte bine să le spună francezilor ce vor ei să audă și să le promită orice. Programul său este un amestec de promisiuni populiste de sorginte socialistă cu programe economice de dreapta, menite să-i mulțumească sponsorii. Putem spune că prin victoria lui Macron în Franța, forțele neoiberale, globaliste, au început să recupereze terenul pierdut odată cu alegerea lui Donald Trump ca președinte al Statelor Unite ale Americii.

Momentan, Macron se prezintă ca fiind un pro-european, susținând suplimentarea bugetului comun al Uniunii Europene, crearea unui guvern economic european, a unui parlament al zonei euro şi iniţierea unor consultări democratice în toate statele membre pentru reformarea proiectului politic comunitar. Tocmai aceste idei ar putea, în actualul context, să slăbească și mai tare Uniunea Europeană, Macron aplicând teoria conform căreia „drumul spre iad e pavat cu bune intenții”.  Consultările democratice în unele țări aflate sub influența Rusiei ar putea să bulverseze și mai rău Uniunea, în condițiile în care cehii sau polonezii devin din ce în ce mai nemulțumiți de colaborarea europeană. Ca să nu mai vorbim de Ungaria, unde în curând se va desfășura o consultare populară sub egida „să oprim Bruxelles-ul!”, pe tema cotelor de refugiați și a obligării țărilor membre UE de a primi pe teritoriul lor cetățeni arabi plecați din zonele de conflict. Nici suplimentarea bugetului comun nu-i va face prea fericiți pe contribuabilii europeni, practic țările puternic industrializate din rândul cărora Anglia tocmai a decis să se retragă. Cât despre un parlament al zonei euro, acesta ar reprezenta, de fapt,  o structură paralelă a Parlamentului European. O materializare a Europei cu două viteze ce ar duce la excluderea țărilor mai slab dezvoltate economic de la „masa bogaților”.  Evoluția socialistului îmbrăcat în cămașă de activist civic este de urmărit cu atenție în Franța, cu atât mai mult cu cât este cunoscută strategia organizațiilor civice din întreaga lume care știu să îmbrace interesele celor ce-i susțin material,  în proiecte aparent benefice pentru întreaga societate.   Emmanuel Macron rămâne un personaj ciudat, apărut de nicăieri în fruntea unuia dintre cele mai puternice state ale Europei. Nu ar fi de mirare dacă în curând vor izbucni scandaluri referitoare la finanțarea campaniei electorale ale fostului socialist care nu s-a arătat deloc transparent când a venit vorba de sponsorii săi.