Sare-n ochi

Frumos „cadou” de Paște au primit două eleve de la un liceu din Valea Jiului și un profesor de istorie care a îndrăznit să le vorbească copiilor despre personaje din istoria recentă a zonei în care trăiesc. Elevele care au îndrăznit să înregistreze lecția predată de profesor vor avea notele scăzute la purtare și vor fi mutate din clasă, iar dascălul va fi sancționat cu diminuarea salariului pe trei luni, dar va rămâne și „luat la ochi” de familia conducătoare a municipiului Petroșani. De ce toate astea? Pentru că un profesor își face datoria de dascăl și încearcă să le spună adevărul unor copii. Pentru că încearcă să le dezvolte personalitatea de mici, să îi pregătească pentru viață dându-le exemple vii, din proximitatea lor. Probabil că orele unui astfel de profesor, cu totul ieșit din tiparele unui sistem de învățământ ancrasat, erau atât de interesante încât două dintre eleve s-au gândit să le împărtășească prietenilor de pe Facebook. Până la urmă un profesor de istorie ieșit din tipare este atât de rar, încât trebuie promovat.

Dascălului nonconformist i se impută, de către niște inchizitori moderni, că a vorbit despre un subiect TABU în Valea Jiului, familia Ridzi. Mai precis că profesorul le-a predat elevilor o scurtă istorie a familiei Ridzi, făcând aprecieri la adresa primarului municipiului Petroșani și a soției sale. În fond nu de aia au intrat cei doi în politică? Nu asta și-a dorit Monica Ridzi în momentul în care s-a aruncat asupra tuturor funcțiilor pe care putea să le obțină cu sprijin politic? De la euro-parlamentar, la deputat și ministru nu a ratat nimic. Cu un asemenea CV nu este normal ca mai devreme sau mai târziu să-și facă loc în cartea de istorie? Și atunci, chiar nu este de înțeles de ce este sancționat un profesor de istorie care le vorbește elevilor despre asemenea personaje. Despre o cucoană pentru care „pătrunderea” chiar și pe scara din dos în istoria recentă a fost, până nu i-a tras justiția scara, principala țină. Despre un edil care se ține, disperat, de scaunul de primar, aruncându-se în tot felul de jocuri și alianțe doar să-și salveze soția de la ceea ce nu mai poate fi salvată. Cu bune și rele, familia Ridzi face parte din istoria recentă a Văii Jiulu. Cu bune și rele, evoluția politică de la Bruxelles la Gherla a Monicăi Ridzi trebuie să fie o învățătură pentru cei tineri care se gândesc să se implice în politică. Care ar fi rolul condamnării unui politician, dacă generațiile viitoare nu ar învăța nimic din asta. Cariera politică a Monicăi Ridzi ar trebui, din contră, să fie predată, analizată și dezbătută la orele de „educație civică”. Pentru că tinerii trebuie să învețe cum nu trebuie să-și construiască o carieră. Că în orice domeniu există o măsură a lucrurilor și că derapajele dincolo de această măsură se plătesc. Mai aspru sau mai lejer. Dar se plătesc. Că nu poți să-ți trădezi colegii, să muști mâna care te-a hrănit, să calci pe cadavre (politice) doar pentru ca tu să arzi etape de evoluție și să parvii, iar pentru toate acestea să nu plătești la un moment dat. Istoria familiei Ridzi, despre mărire și decădere, despre glorie și condamnare, trebuie învățată în școli. Este poate cel mai bun exemplu pe care politicienii pot să-l dea tinerilor. Pentru că în povestea profesorului de istorie nu este vorba de defăimarea unui primar sau de o lovitură în plus dată unei familii și așa greu încercată. Este vorba despre răbdare, morală, responsabilitatea de a fi părinte, caracter. Este vorba, până la urmă, despre valori umane și lipsa valorilor umane. Este vorba despre tot ceea ce ar trebui să învețe copiii în școală și nu au învățat nici cei care anchetează profesori și nici cei care nu acceptă să intre în istorie decât cu lauri pe frunte.