Sare-n ochi
Imediat după ce Traian Băsescu a câştigat alegerile prezidenţiale, actualul Premier şi şef suprem al PSD a făcut o declaraţie care, trebuie interpretată în altă cheie decât la vremea respectivă. “Sistemul lor de fraudă a funcţionat mai bine” a spus atunci Ponta comentând victoria lui Traian Băsescu. Pentru ca apoi să continue: “Peste trei ani vreau să scap de Băsescu, nu peste cinci”. Să fi avut Ponta un plan bine pus la punct încă de atunci? Cert este că după trei ani, Ponta şi Antonescu şi-au “tunat” maşina de furat voturi şi au purces la atacul final contra Palatului Cotroceni. Din păcate pentru Traian Băsescu, momentul ales de USL este cât se poate de nefavorabil preşedintelui. Singurul partid care-l susţine, PDL, este în degringoladă după alegerile locale în urma cărora nu a ieşit tocmai bine. Electoratul de dreapta încearcă să se coaguleze, dar încă mişcarea lui Mihai Răzvan Ungureanu este în faşă, şi românii par mai interesaţi de concedii decât de politică. În “tranşeele” ocupate de susţinătorii lui Băsescu se regăsesc puţini oşteni şi prost înarmaţi. În acest timp, Ponta şi Antonescu se grăbesc să termine odată blitzkrieg-ul până nu se dezmeticesc românii sau până nu-şi termină concediile. Semnalele venite din Occident nu-i îngrijorează deloc, pentru că pe cei doi lideri ai USL nu-i interesează România şi puterea în integralitatea ei. Cum bine zicea manipulatorul lor, Dan Voiculescu – Felix: “Nu avem toată puterea până nu luăm şi justiţia”. Ori bastionul care apără justiţia este tocmai Traian Băsescu.
Revenind la oamenii preşedintelui, constatăm că lupta cu USL este inegală. Resursele în acest moment se află în mâna USL. Planul de “debarcare” a preşedintelui Traian Băsescu este unul mult mai amplu şi mai bine pus la punct decât pare la prima vedere. El are şi o componentă economică, pentru că USL are nevoie de resurse pentru a trece cu succes prin trei campanii electorale: Referendumul, campania pentru alegerile prezidenţiale, în cazul unui succes la referendum şi cea pentru alegerile prezidenţiale. Pentru asta primele măsuri luate de Guvernul Ponta a fost să satisfacă o anumită clientelă politică, moştenită de pe vremea guvernării “Năstase”. Intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica şi încurajarea exploatării gazelor de şist, în condiţiile în care Ponta şi-a tras un consilier american care lucrează tocmai în acest domeniu, sunt măsuri economice care pot să atragă sume frumuşele de la “băieţii deştepţi” interesaţi ca Ponta şi Antonescu să păstreze puterea şi Băsescu să dispară din peisaj. Abia după ce au rezolvat finanţarea, liderii USL au declanşat lupta în Parlament.






