Sare-n ochi

Cine are interesul ca hunedorenii să nu-și cunoască adevărata istorie? Să nu-și omagieze personalitățile născute pe aceste meleaguri, dar bine ascunse de propaganda oficială în filele uitate ale istoriei Transilvaniei. Acea istorie pe care autoritățile de la București au vrut să o șteargă în ultima sută de ani, indiferent că ele au fost regale, comuniste sau, mai nou, democratice. În Județul Hunedoara, s-au născut și au trăit personalități care au influențat spiritualitatea, credința, istoria nu numai a poporului român, a Transilvaniei, ci chiar a Europei. Un astfel de personaj, născut la Bobâlna, (actualmente sat aparținând de comuna Rapoltu Mare) este mitropolitul Atanasie Anghel, primul conducător al Bisericii Române Unite cu Roma.

Conform datelor publicate Tudor Duică, unul dintre „scormonitorii” istoriei Transilvaniei,

Atanasie Anghel s-a născut la Bobâlna, comitatul Hunedoarei, unde tatăl său era preot şi nobil de Ciugud. În 7 octombrie 1698, a convocat sinodul de unire de la Alba Iulia, dând publicității o „Carte de mărturie” (Manifest). Actul unirii cu Biserica Catolică a fost semnat de Atanasie Anghel și de toți membrii Sinodului de la Alba Iulia (38 de protopopi districtuali și de 2.270 de preoți), fiind pecetluit cu sigiliul Mitropoliei Bălgradului.

În aceste condiții, episcopul Atanasie Anghel a convocat un nou sinod, care a avut loc tot la Alba Iulia, pe 4 septembrie 1700, și la care au luat parte protopopi și preoți, precum și câte 3 delegați mireni din fiecare sat românesc. Cei 54 de protopopi, împreună cu toți preoții și delegații prezenți, au semnat un nou act, în care au întărit decizia sinodului din 1698, consfințind unirea religioasă a românilor din Ardeal cu Biserica Catolică.

Pentru Atanasie Anghel au urmat ani grei, fiind atacat atât de calvini, cât și de Arhiepiscopia Bucureștilor. Atanasie Anghel a fost chemat la Viena, pentru a da explicații. În aceste condiții, pe 7 aprilie 1701, a făcut o declarație prin care nu-l mai recunoștea pe arhiepiscopul Bucureștiului ca superiorul său.

Făcând vizitaţii canonice, cu deosebire în părţile mai „fierbinţi” ale diecezei, episcopul Atanasie Anghel s-a convins de rezistenţa unor preoţi, cum au fost cei din Ţara Haţegului, care se socoteau uniţi cu calvinii, sau cei din părţile Braşovului şi Făgăraşului, mult timp scoşi de sub jurisdicţia Bălgradului, și  s-a hotărât să convoace un nou sinod la 4 septembrie 1700, iarăşi cu o largă participare, la care au fost prezenţi protopopii, fiecare cu „juratul” său, cu câte doi preoţi şi câte trei ţărani fruntaşi.

După ce vlădica a pus în discuţie problema unirii, s-au declarat toţi de acord, inclusiv boierii din Ţara Făgăraşului. Mai greu s-au lăsat convinşi cei din Hunedoara şi din scaunele săseşti ale Braşovului şi Sibiului. În ziua a 2-a, la 5 septembrie, Sinodul a stabilit că primeşte cele patru puncte şi altceva nimic, apoi, în aceeaşi zi, a redactat MANIFESTUL de unire în care arată că „slobozi de bună voie şi porniţi de Duhul Sfânt ne-am unit cu Biserica Romano-Catolică şi prin rândul acestora ne mărturisim a fi mădularele ei, toate primindu-le, mărturisindu-le şi crezându-le, câte le primeşte, le mărturiseşte şi le crede dânsa şi mai ales acele patru puncturi, în carele ne vedem până acuma a fi osebiţi…”

După ce arată că aşteaptă aceleaşi privilegiuri de care se bucură „cei de ritul latinesc, după Sfintele Canoane şi privilegiurile de fericiţi răposaţii crai ai Ungariei date” , „Manifestul” a fost semnat de episcopul Atanasie şi de 54 de protopopi reprezentanţi ai 1.640 preoţi (după Clain, iar după Nilles, 1.563). Printre ei şi Ioan din Hunedoara. cu cei 50 de preoţi, Sava din Sălişte cu 15 preoţi, Petru din Sibiu cu 33 preoţi, Vasile din Braşov cu 35 preoţi etc., consfinţind astfel unirea cu Roma după tratative purtate sub doi ierarhi, aproape 8 ani.