Sare-n ochi

Ieri s-au împlinit 527 de ani de la trecerea în neființă a lui Matia Corvin, unul dintre cele mai ilustre personaje ale Evului Mediu european.  În 6 aprilie 1490, la Viena, la doar 47 de ani, marele rege al Ungariei avea să moară otrăvit în urma uneltirilor celei de-a treia soții, Beatrix de Aragon, fiica regelui Neapolelui. O femeie intrigantă și geloasă, care nu a acceptat încercările soțului ei de a-l desemna ca succesor la tronul Ungariei pe Ioan Corvin, l-a otrăvit, se pare, pe regele Matia Corvin.

Matia Corvin face parte din galeria celor mai cunoscute personalități istorice ale Evului Mediu din Europa și fără îndoială, la nivel mondial cea mai cunoscută personalitate istorică de origine română. Cu toate că este de origine română și „rădăcinile” sale se află în Hunedoara, despre Matia Corvin se învață prea puțin și nu se vorbește aproape deloc. Ca să nu mai vorbim despre cinstirea memoriei sale și punerea în valoare a moștenirii sale culturale sau istorice, care se încadrează într-o istorie pe care de 100 de ani Bucureștiul încearcă să o îngroape, istoria Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului. În timp ce românul Matia Corvin este cinstit ca unul dintre cele mai proeminente personalități din istoria Ungariei, alături de tatăl său, Ioan de Hunedoara, și regele Ștefan, cel care i-a creștinat pe maghiari, în România nici măcar în județul sau municipiul în care familia Corvin își are rădăcinile, „moștenirea” marelui rege nu este pusă în valoare, cum nici a tatălui său, Ioan Corvin. Interferențele dintre istoria Ungariei și cea a Transilvaniei sunt șterse cu buretele chiar dacă ele sunt inevitabile. Odată cu acceptarea de către București a teritoriilor din interiorul arcului carpatic, România a obținut și o zestre culturală inestimabilă. Orașe bine structurate cu o arhitectură europeană, universități de prestigiu, școli cu o istorie de sute de ani, instituții puternice, sistematizare, o rețea de drumuri moderne și căi ferate bine făcute, spiritualitate și latinitate, sunt o parte din ceea ce România a primit odată cu alipirea Transilvaniei în 1918. Și românii s-au bucurat de toate astea, mai puțin de istoria locurilor care făceau cândva parte din fostul Imperiu Austro-Ungar. Pentru că istoria acestor locuri dezvăluie un adevăr pe care Bucureștiul ar prefera să-l facă uitat. Acela că românii, maghiarii, sașii și multe alte etnii din Transilvania au coexistat pașnic pe aceste meleaguri. Că cel mai mare rege al Ungariei a fost de origine română, născut la Cluj, dintr-o familie de hunedoreni. Discuțiile despre adevărata istorie a Transilvaniei ar putea naște în mintea ardelenilor conștiința apartenenței la valorile central-europene, renascentiste, umaniste. Decât să ne găsim rădăcinile în familiile românești din Transilvania care și-au adus o contribuție majoră la progresul cultural al Europei și au apărat cu sabia în mână valorile creștinătății, ne căutăm rădăcini în strămoși preistorici, despre care inventăm legende fără nici o fundamentare științifică.

Ne place sau nu, aproape un mileniu, în teritoriul din interiorul Arcului Carpatic au coexistat românii cu maghiarii, cu sașii, slovacii, croații, sârbii, cehii, polonezii, într-o mai mică sau mai mare proporție. Aceste etnii nu au trăit în enclave separate, s-au născut, au trăit, au luptat și au murit împreună. Au fost buni vecini, și-au învățat limba unul altuia, au purtat portul unul altuia, s-au rugat împreună la același Dumnezeu, fiecare în limba lui, dar toți pentru pace, pentru iubire, pentru sănătate. Soarele i-a încălzit în egală măsură în Transilvania și pe români, și pe maghiari, și pe sași sau pe secui. Este un mileniu de conviețuire de cultură comună, de istorie comună. O „picătură” în acest mileniu este Matia Corvin. Cel pe care îl uităm adesea pentru că nu este „patriotic” să comemorăm un rege al Ungariei. Trăind mărunt, cu complexe majore în fața istoriei universale, nu facem decât să negăm adevăratele valori ale națiunii române,  forțându-le să intre în istoria altora, în timp ce noi ne populăm trecutul cu personaje mărunte, nesemnificative la scara istoriei mondiale.