Sare-n ochi

„Marșul pentru viață”, organizat de Biserica Ortodoxă Română și „Coaliția pentru familie”, nu a avut nici pe departe succesul scontat. Cu toate îndemnurile preoților și ale înalților ierarhi, puțină lume a avut chef de plimbare pentru susținerea unor teorii retrograde, demne de Evul Mediu. Câteva mii de români s-au adunat la nivelul întregii țări, mai de bună voie, mai la rugămintea preoților după slujbă, mai elevi chemați de profesorii de religie. Organizatorii nu au reușit să definească de fapt concret tema acțiunii, pentru că nici familia tradițională, nici libertatea de a opta pentru viața personală nu sunt puse în pericol în România. Din contră, „revendicările” reprezentanților BOR, subliniate cu ocazia marșului, sunt tocmai de natură să restrângă din libertățile cetățenilor. De fapt, Biserica Ortodoxă Română nu vrea altceva decât să-și consolideze puterea prin controlul sexualității și a sănătății morale sau fizice a populației. În perioada comunistă, când avorturile au fost interzise prin lege, de către statul totalitar nu de biserică, au murit cel puțin 10.000 de femei care încercau în clandestinitate să scape de sarcini nedorite. Sute de mii de copii au fost abandonați, ajungând așa zișii „aurolaci”, populând canalele marilor orașe sau crescând în orfelinate insalubre, adevărate lagăre de exterminare ale personalității copiilor. Ne permitem, ca societate, să ne întoarcem în acele vremuri? Poate Biserica Ortodoxă să-și asume creșterea copiilor nedoriți, a pruncilor proveniți din familii dezbinate sau părinți iresponsabili? Din interesul pe care îl acordă implicării reale în viața socială, Biserica Ortodoxă pare mai degrabă capabilă să mimeze interesul pentru problemele reale ale oamenilor, decât să se alăture rezolvării acestora. Numărul mic de orfelinate, de copii luați în plasament  în centre ale Bisericii Ortodoxe demonstrează că, de fapt, „Marșul  pentru Viață” este o uriașă ipocrizie.  Cu atât mai mare, cu cât aceeași Biserică Ortodoxă Română se opune introducerii în școală a orelor de educație sexuală, unde tinerii și mai ales tinerele să învețe cum să evite sarcini nedorite. Educația tinerilor le dă dreptul de a opta liber pentru modul în care vor să-și trăiască propria viață, nu a de trăi închistate în dogme bisericești păstrate neschimbate din Evul Mediu.

Mitropolitul Ardealului, IPS Andrei, a definit cel mai bine ce așteaptă de fapt Biserica Ortodoxă de la femeia din România. O teorie pe care, în afară de înaltul ierarh, doar Hitler și Ceaușescu le-au mai exprimat atât de bine public.  „Nu s-ar prăbuşi România dacă toate tinerele familii ar avea măcar câte trei copii, unul pentru tata, unul pentru mama, şi unul pentru ţară şi biserică. Atunci nu ne-am prăbuşi demografic. Din punct de vedere religios, avortul este un păcat strigător la cer”, a spus mitropolitul Clujului.  Dar ce face BOR cu copilul făcut pentru țară și biserică? Îl lasă, probabil, în grija țării, al cărui buget îl căpușează oricum cu nesaț, construind mănăstiri și catedrale faraonice.

De ce nu se întoarce Mitropolitul Andrei spre propria-i ogradă? De ce nu se uită în curtea miilor de mănăstiri populate cu zeci de mii de călugări și călugărițe al căror singur rol pe această lume este să producă bani pentru BOR. Niște sclavi și sclave care trudesc în numele lui Dumnezeu în adevărate complexe turistice ale BOR. Celibatul la care-i obligă statutul de călugări se împacă oare cu „pohta” de copii a Mitropolitului? Dacă tot vrea prunci pentru țară și biserică, să-și pună IPS Andrei la treabă călugării și călugărițele, organizând mănăstiri mixte, pepiniere pentru pupătorii de moaște de mâine.