Sare-n ochi

Comunicarea  pare a fi motorul lumii moderne. Sau cel puțin așa este proclamată de formatorii de opinie și de liderii lumii mondiale. Doar că eficiența comunicării scade vertiginos, iar conflictele izbucnite din cauza neînțelegerilor dintre oameni, popoare, națiuni sau religii se intensifică și se acutizează. Este din ce în ce mai evident că undeva comunicarea nu funcționează, sau că scopurile ei au fost deturnate spre interese malefice.

Internetul și răspândirea rețelelor de televiziune au diluat extrem de mult comunicarea, reducând-o la informație. Primim și transmitem informații pe toate căile, dar suprasaturația ne-a îndepărtat definitiv de la comunicare, care este un concept mult mai complex. Informația înseamnă „mesajul”, în timp ce comunicarea reprezintă „relația”, fiind un concept mult mai complex și care depinde la fel de mult de emițător, dar și de receptor.  De aici s-au născut și cresc pe zi ce trece conflictele dintre civilizații, dintre religii, dintre cercurile de interese așa-zis progresiste și lumea conservatoare. Mapamondul nu este pregătit pentru globalizarea propusă în principal de SUA și cercurile economice care stau în spatele administrațiilor americane, indiferent că sunt democrate sau republicane. Globalizarea înseamnă în primul rând comunicare, educație, înțelegere a nevoilor culturale și spirituale ale fiecăruia. Ori globaliștii, sub masca democrației și a respectării unor valori pretins umaniste, au impus un sistem consumist, punând accent mai mult pe economie și piață decât pe spirit și cultură, tratându-le pe cele din urmă tot în cheia afacerilor. Globaliștii au rupt orice punte de comunicare, păstrând doar căile de informare, fără să fie atenți la percepția receptorilor față de informația transmisă și reacția lor la aceasta. Pe plan general diferențele între comuniști și globaliști sunt extrem de reduse. Ambele sisteme se bazează strict pe informare, ambele sisteme au rupt total comunicarea nefiind interesate decât de impunerea cu forța a intereselor unor grupuri conducătoare, mai mult sau mai puțin devoalate.  Comunicarea a devenit astfel o minciună, fiind înlocuită cu informarea unilaterală, de fapt cu o dictatură a informației transformată în demagogie, dezinformare, ipocrizie perfidă. Prin canalele de informare, cu ajutorul propagandei, a dezinformării, au fost create sisteme monstruoase, față de care ”„experimentele” comuniste pălesc în eficiență și dezumanizare. Într-o lume a internetului, în care totul se întâmplă virtual, în care sângele se transformă în „biți”, iar arterele în rețele, torționarii sunt peste tot, aproape insesizabil, dar au grijă să otrăvească mințile și sufletele de la nivel individual până la cele ale popoarelor.  Un val de ură mătură acum întreaga lume, născut din eșecul comunicării și a globalismului care va dispărea mai mult sau mai puțin violent, așa cum a căzut și sistemul comunist.

Chiar dacă nu este definit ca un sistem politic, globalismul se arată a fi un experiment eșuat, impus prin forță în țări care, evident, nu au fost pregătite pentru asta. Dacă țările cu economii puternice și culturi străvechi au rezistat fenomenului, cum ar fi China sau India, altele s-au adaptat – Japonia, Coreea de Sud, Emiratele Arabe, Quatar, Kuweit, au rămas și multe popoare care nu au vrut să-l accepte. Popoare conservatoare pe care religia, cultura sau doar modul de viață nu le fac compatibile cu valorile societății de consum a lumii occidentale. Acolo, globalismul a fost implementat cu forța. Comunicarea nu a existat, pentru că diferența dintre mentalități a făcut-o imposibilă. Agenții de comunicare au devenit, în țările arabe, avioanele F 16 și trupele de pușcași marini, iar în România, consilierii FBI trimiși să implementeze pe lângă DNA programul de luptă anticorupție.  După modelul aplicat în Irak sau Pakistan, globaliștii nu numai că au încercat să impună cu forța regimuri politice indiferent de culoarea lor, dar nu au ezitat să colaboreze nici cu cercurile apropiate de dictatorii pe care i-au înlăturat de la putere, dacă acestea au servit cauza globalismului. După debarcarea dictatorilor din lumea arabă, în statele „eliberate” a înflorit corupția chiar sub protecția „eliberatorilor”, aceștia înfigându-și adânc echipele de lobbiști în tot ce este profitabil economic. Politicienii au fost împinși spre corupție, fiind lăsați, chiar încurajați, de reprezentanții noii ordini spre fapte ilegale, pentru ca apoi, șantajabili, să poată fi manipulați mult mai ușor. În funcție de cultură și religie, fiecare popor reacționează în felul său, mai pașnic sau mai violent. Cert este un singur lucru. Nici #rezist nici #Allahu akbar nu sunt altceva decât reacții la experimentele globalizatoare. Evident, eșuate.