Sare-n ochi

Aniversarea unirii din 1859 îi găsește pe români mai dezbinați ca niciodată. După 26 de ani în care o clasă politică provenită din al doilea eșalon comunist și-a bătut joc permanent de România, a jefuit toate resursele țării și a distrus tot ce înseamnă instituții sau repere morale, este firesc să se ajungă la un moment critic, la o suprasaturație, la pierderea răbdării de către oamenii cinstiți, românii care încă se mai încăpățânează să creadă în țara lor. Nu mai există, practice, om politic în România care să se bucure de susținerea unei majorități. Votul nu mai reprezintă decât rezultatul dezinformării, al spălării de creiere sau al unor interese personale. Oamenii nu mai votează pentru că au încredere într-un partid sau măcar în politicianul care ar putea să-i reprezinte. Votează cu speranța că vor mai primi câțiva lei la pensia de mizerie, la salariul de bugetar sau că li se va reduce o taxă nesemnificativă oricum în bugetul personal. Oamenii nu mai au obiective generale. Fiecare român se raportează strict la persoana sa, ignorând binele comunității în care trăiește sau binele național. Mai putem, în aceste condiții, să vorbim despre o națiune?  Mai există în aceste condiții programe naționale susținute de popor? Sau mai există poporul? În 26 de ani, clasa politică de toate culorile, social-democrați, liberali, conservatori, naționaliști sau ecologiști au reușit să distrugă națiunea și să îngroape, în nepăsare sau ignoranță, poporul.

De mai mult de o lună, în numele poporului discută o adunătură de infractori dovediți sau nu. Întâmplarea face că ei sunt membri PSD sau ALDE. Dacă rezultatul alegerilor ar fi fost altul, infractorii care vorbeau în numele poporului erau membri PNL sau USR, ori, de ce nu, UDMR. Întreaga clasă politică este complice la distrugerea valorilor naționale, a reperelor morale, a unirii în fața unor mari idealuri, care au dus în 1859 la nașterea României. Astăzi, doar minciuna și dorința de a scăpa de condamnări îi mai unește pe politicieni. Dar unitatea lor înseamnă dezbinarea noastră, a românilor, și poate, în scurt timp a României. Politicienii, de toate culorile, nu au înțeles un lucru esențial, și până nu-l vor înțelege, reforma clasei politice rămâne o utopie.  Politicienii nu fac diferența între susținerea populară și vot. Din cauza asta guvernarea PSD a ajuns să fie ilegitimă, chiar dacă partidul lui Dragnea a câștigat alegerile cu aproape 50 la sută. Dar susținerea populară este cu totul altceva. Dacă poporul te vrea, iese în masă și te votează. Dacă te susține, este cu tine și în ziua votului. În momentul în care un partid își revendică guvernarea, dar nu are nici măcar 20 la sută din popor de partea lui este evident că acel partid trebuie să „danseze pe sârmă”. Și dacă nu o face, înseamnă că acel partid, acei politicieni care îl conduc, nu respectă poporul și se îndepărtează dramatic de națiune. Iar PSD a depășit orice limită a subordonării interesului național în interes propriu. Legile care duc evident la salvarea infractorilor din partide, la subminarea justiției și a statului de drept, au revoltat poporul. Iar partea latentă cu potențial reactiv a poporului reprezintă mai mult de 60 la sută. Această cifră trebuie să-i pună pe gânduri pe politicienii români. 60 la sută din poporul cu drept la vot nu-i susține. Mai mult de jumătate din poporul român nu susține clasa politică! Votul nu reprezintă decât opțiunea față de un partid sau celălalt. Poporul nu a avut ce să aleagă și în consecință nu s-a dus la vot, sătul să opteze permanent pentru răul cel mai mic. Românii s-au săturat de rău! Oamenii încep să se trezească, iar mișcările de stradă sunt semnul clar că cei 60 la sută dintre  români care nu au fost la vot nu dorm, și nici nu sunt letargici, ci doar sătui. Sătui de niște politicieni care sunt gata să distrugă totul pentru interesul lor personal și al grupurilor infracționale pe care le reprezintă. România s-a trezit în al doisprezecelea ceas. Încă există o șansă ca națiunea română să rămână unită, în fața pericolului care vine tocmai din interior. A dușmanului politic care a adus poporul într-o stare de dezbinare, ce pune în pericol însăși ideea de națiune. Fără un ideal național nu putem vorbi despre națiune. Iar când idealul este salvarea infractorilor care distrug de 27 de ani România, națiunea nu poate decât să se revolte sau să dispară.