Sare-n ochi
Evident că prezența lui Klaus Johannis la ședința de guvern de ieri nu a scos de pe agenda PSD Legea grațierii și nici modificarea Codului Penal, astfel încât să-i vină bine lui Liviu Dragnea, dar și altor politicieni cu probleme penale, din toate partidele. În schimb, prezența în ședința de guvern a Președintelui a reușit să pună în dezbatere publică planurile PSD în lupta împotriva justiției. Dacă Johannis nu s-ar fi dus ieri la Palatul Victoria, Guvernul ar fi adoptat ordonanțele privind grațierea unor pedepse, cât și modificările Codului Penal și Codului de Procedură Penală fără ca acestea să fi intrat într-o cât de mică dezbatere publică. Poporul, în numele căruia pretinde că lucrează Guvernul Grindeanu, s-ar fi trezit peste noapte cu o șleahtă de pușcăriași liberi și o alta de pușcăriabili care ar fi putut să-și vadă în continuare de furăciuni sub oblăduirea unui Cod Penal extrem de favorabil. De fapt miza PSD și a lui Dragnea personal pentru acest început de mandat sunt tocmai ordonanțele pe care Guvernul nu a apucat să le dea ieri. Cu tot sprijinul popular pe care pretinde că îl are, PSD nu îndrăznește să treacă prin Parlament legile care să-l scape pe Dragnea de pușcărie. Pentru că odată luate în discuție de legislativ, proiectele de lege intră în dezbatere publică. Se discută, se pot amenda, sunt în atenția presei și a opoziției. Ori Dragnea și PSD tocmai de dezbaterea Legii Grațierii și a modificărilor codurilor Penal și de Procedură Penală nu ar fi avut nevoie.
Și totuși! Mișcarea lui Klaus Johannis chiar dacă nu va bloca planurile PSD măcar le face publice. Electoratul, mituit cu 100 de lei la pensie și la salariu, măcar va afla de ce îi sunt oferite creșteri salariale sau ale pensiilor cu atâta generozitate de Dragnea și penalii lui. Cei care au votat PSD vor afla măcar cu cât este dispus să-și plătească Dragnea libertatea și păstrarea averii adunate prin mijloace neortodoxe. Iar cei „scârbiți” care au stat acasă în ziua votului se vor trezi și vor conștientiza cum pot fi complici, pasivi, la încercarea penalilor de a răsturna sistemul de justiție printr-o simplă ordonanță adoptată în secret de un guvern de marionete. Nu s-a întâmplat ieri! Se va întâmpla în altă zi, la o altă ședință de guvern. Dar măcar se va întâmpla în cunoștință de cauză. Măcar oamenii vor fi informați despre felul în care penalii care conduc această țară, cu complicitatea electoratului, încearcă să-și pună la adăpost averile obținute ilegal și să-și păstreze libertatea amenințată de o justiție independentă.
Din păcate însă, Klaus Johannis este îngrijorător de singur. El va plăti acum inabilitățile politice, greșelile pe care le-a făcut promovând și susținând o echipă slabă și obedientă în fruntea PNL. Așa cum Băsescu a plătit, și probabil că va plăti încă sprijinul pe care l-a avut din zona serviciilor speciale și ale DNA. Lipsa spiritului civic și a unei societăți civile active duc la o întărire nepermisă a unor structuri care să apere statul de drept și să impună separația puterilor în stat. Dacă oamenii nu ies de bună voie în stradă, dacă tema corupției, a furtului din banul public, nu naște suficientă emoție, pentru ca făptașii să fie pedepsiți de electorat și de comunitatea în care trăiesc și ai cărei bani îi fură, este nevoie de instituții care să facă ceea ce nu face societatea civilă. Astfel au apărut agenții de influență ai serviciilor, astfel au apărut manifestanții de profesie care scot oamenii în stradă, astfel au apărut lobbyștii americani care au pus mâna pe instituții financiare și de capital sau pe afaceri profitabile cu statul român. Pentru că Băsescu nu a avut electoratul de partea sa. Când a fost la greu, atacat și el și statul de drept de un parlament format din penali, a avut nevoie de serviciile speciale să-l apere, de influența SUA și de instituțiile Uniunii Europene. Nimic nu este gratis în lumea asta. Lobbyștii americani au intrat pe zona economică și financiară și și-au făcut jocurile nu tocmai convergente cu interesele României. Un personaj ca generalul Florian Coldea a primit atâta putere, încât a risipit-o în zona afacerilor cu personaje dubioase, doar pentru că la un moment dat l-a ajutat pe Băsescu să lupte împotriva penalilor din Parlament care au încercat să pună mâna pe întreaga putere, inclusiv pe justiție. Dacă Băsescu ar fi avut lângă el un popor responsabil, care să ia el însuși atitudine împotriva corupției și a încercării hoților de a subordona justiția, nici americanii, nici serviciile nu și-ar fi întărit, peste măsură, influența în România. Rămâne de văzut, pe cine se poate baza Johannnis, acum că a scos de sub masă planurile PSD de a scăpa penalii, inclusiv pe Liviu Dragnea de la o binemeritată pedeapsă.







3 Comments